Cum a fost furat creierul lui Einstein și pierdut timp de 50 de ani - FOTO
Imediat după moartea lui Albert Einstein, în 1955, creierul omului de știință a fost furat și păstrat timp de peste 50 de ani de către medicul care a făcut autopsia omului de știință, fără ca acesta să aibă permisiune.
Albert Einstein a murit pe data de 18 aprilie 1955, după ce cu o zi înainte s-a prezentat la Spitalul Princeton din cauza unor dureri în piept. Fizicianul a decedat din cauza unui anevrism abdominal aortic (n.r. ruptura aortei).
După decesul său, creierul i-a fost îndepărtat și furat, scrie Business Insider.
Doctorul Thomas Stolz Harvey este cel care a realizat autopsia fizicianului, la șapte ore după moartea acestuia. După ce a stabilit cauza decesului, Harvey a îndepărtat, măsurat și cântărit creierul lui Einstein. Medicul a susținut ulterior că a avut autorizație pentru a efectua autopsia și a presupus că se vrea studierea creierului omului de știință. Până în prezent nu au fost descoperite însă documente care să permită autopsia.

Medicul Harvey a conservat creierul lui Albert Einstein în formaldehihă și a scos globii oculari ai acestuia, apoi a dat restul corpului la crematoriu.
Îndepărtarea creierului și a globilor oculari au fost împotriva ultimelor dorințe ale lui Albert Einstein, care dăduse instrucțiuni precise pentru moartea sa. Fizicianul voia să fie ars cu creierul în interiorul corpului, iar cenușa să fie împrăștiată în secret.
Mai mult, medicul Harvey nu avea dreptul de a păstra creierul fizicianului. Singura sa responsabilitate era de a stabili cauza morții acestuia, deoarece nu era nici neurochirurg, nici specialist al creierului.
Există speculații privind două posibile motive pentru ca medicul să îndepărteze creierul, unul dintre acestea fiind că a fost pus de către medicul personal al lui Einstein, Harry Zimmerman. Zimmerman nu a recunoscut niciodată public acest lucru, deși a cerut creierul fizicianului după ce acesta a fost îndepărtat din corp.
Cel de-al doilea posibil motiv ar fi că medicul Harvey a fost ”furat de moment” în timpul autopsiei, gândindu-se la studiul realizat pe creierul lui Lenin, în 1926.
După ce a fost asaltat de cereri pentru a studia creierul, medicul Harvey, alături de un tehnician de la Universitatea din Pennsylvania, a tăiat creierul în mii de felii și 240 de bucăți. A dat câteva dintre bucăți doctorului Zimmerman, păstrând restul pentru sine. Atunci când era solicitat de alți cercetători, acesta refuza să le dea organul, spunând că ”se află la un an de terminarea studiilor”.
Harvey a divorțat de soție și s-a mutat în Wichita, Kansas, unde se presupune că a păstrat creierul într-o cutie de cidru sub un frigider pentru bere. În următorii 30 de ani, Harvey s-a mutat de mai multe ori, păstrând creierul lui Einstein asupra sa, deși nu a publicat niciodată niciun studiu despre acesta.
Povestea creierului lui Einstein a atras atenția publică de mai multe ori, o dată fiind în 1978, într-o revistă regională din New Jersey.
”La început nu a vrut să-mi spună nimic, apoi a recunoscut că are creierul, că se află chiar în camera unde ne aflam. A mers spre o cutie pe care scria ”Costa Cider” și a scos două borcane în care se aflau rămășițele creierului care a schimbat lumea”, a scris jurnalistul Steven Levy.
În 1985, la 30 de ani de la moartea lui Einstein, a fost publicat primul studiu despre creierul acestuia, de către Marian Diamond de la UCLA, după ce acesta a primit fragmente din creierul fizicianului.
Câțiva ani mai târziu, Harvey s-a întâlnit cu nepoata lui Einstein, Evelyn Einstein, în California, unde a dus creierul fizicianului în mai multe borcane depozitate într-o geantă în portbagajul mașinii. Deși medicul a uitat creierul acasă la nepoata omului de știință, aceasta i l-a returnat.
Înainte de a muri, în 2007, Thomas Harvey a donat creierul lui Einstein spitalului Princeton, locul unde a început toată povestea. În prezent Muzeul Mutter din Philadelphia este singurul loc unde este expusă o parte din creierul lui Einstein.