Cum a dus epuizarea unui doctor care a renunțat la cariera în medicină la fondarea unui start-up în AI evaluat la 465 mil. dolari.
În 2017, Thomas Kelly a absolvit facultatea de medicină și a devenit, în sfârșit, medic – o carieră la care visase încă din copilărie și pentru care muncise ani de zile. Însă, odată ce a început să practice, Kelly a…
În 2017, Thomas Kelly a absolvit facultatea de medicină și a devenit, în sfârșit, medic – o carieră la care visase încă din copilărie și pentru care muncise ani de zile. Însă, odată ce a început să practice, Kelly a realizat că jobul era diferit de ceea ce și-a imaginat. „Timpul meu ca doctor era foarte limitat. Aveam doar 10 minute pentru fiecare pacient”, a declarat el pentru CNBC Make It. „Îmi dădeam seama că aveam, știți, 100 de pacienți de văzut într-o zi și eram mereu pe fugă, mereu coordonând 700 de teste și un milion de sarcini.” „Într-o lume perfectă … aș petrece cu pacienții atât timp cât au nevoie… le-aș înțelege familiile, i-aș ține minte profund și apoi aș ține legătura regulat cu ei”, a spus el. Totuși, realitatea este că, la fel ca mulți alți clinicieni, s-a confruntat cu un „burnout incredibil” lucrând în domeniu.
Inspirat să încerce să rezolve această problemă, Kelly a creat un instrument de inteligență artificială care ajută la transcrierea consultațiilor medicale, generează notițe clinice și nu numai, cu scopul de a reduce volumul de muncă al medicilor și al cadrelor medicale. Astăzi, la 33 de ani, este cofondator și CEO al Heidi, un „scribe” medical AI. Compania a anunțat în octombrie o rundă de finanțare Serie B de 65 de milioane de dolari, care a evaluat compania la 465 de milioane de dolari.
Explorările timpurii
Crescut în Melbourne, Australia, Kelly a fost inspirat să urmeze medicina de medicul său de familie. „Pur și simplu l-am adorat pe medicul meu de familie… era exemplul perfect al cuiva care își folosește inteligența și cunoștințele pentru binele celorlalți”, a spus Kelly. „Avea întotdeauna un plan excelent. Era cald, avea o manieră extraordinară de a relaționa cu pacienții, dar era, în același timp, extrem de inteligent și foarte ascuțit.” Acea experiență l-a urmărit. În timpul facultății, a explorat și alte domenii precum matematica și informatica înainte de a decide, în cele din urmă, să intre în medicină. În 2013, s-a înscris la Universitatea din Melbourne, unde a început școala de medicină. În timp ce studia medicina, Kelly a început și un proiect pe lângă facultate: posta videoclipuri educaționale pe YouTube și îi medita pe studenții interesați să intre la medicină.
Spre surprinderea lui, videoclipurile au început să atragă mulți studenți – mai mulți decât putea gestiona la momentul respectiv –, iar ceea ce pornise ca un hobby s-a transformat treptat într-o mică afacere. Pentru a-și gestiona mai bine timpul în activitatea sa de tutorat, Kelly a început să experimenteze cu dezvoltarea unor instrumente bazate pe inteligență artificială. „Primul produs AI pe care am încercat vreodată să îl construiesc a fost un tutor pentru interviuri cu care oamenii puteau exersa”, a spus Kelly. Acest instrument, numit „Oscar”, le permitea studenților să simuleze conversații cu un examinator medical, iar până în 2020 era folosit de aproximativ 20.000 de studenți, a adăugat el. „Asta a fost sămânța din care a crescut Heidi”, a spus el. Pe măsură ce Oscar se îmbunătățea, Kelly a început să îi observe potențialul mai larg. „Nu a existat un moment unic de tip bec aprins”, a spus el, însă și-a dat seama că, dacă un instrument AI poate înțelege o conversație între un student și un examinator medical, poate face același lucru între un pacient și un doctor. „Apoi ai putea crea notițe clinice. Ai putea face diagnostic diferențial, potențial. Ai putea îndeplini sarcini”, a spus el. „Asta este esența medicinei. Este o conversație foarte avansată, foarte tehnică, profundă și complicată, dar tot conversație rămâne.”
Mutarea decisivă
Până în 2021, Kelly se confrunta cu o decizie importantă: să continue pe deplin cariera medicală și să înceapă pregătirea în chirurgie vasculară sau să ia o pauză de carieră pentru a încerca să dezvolte instrumentul AI astfel încât să ajute nu doar studenții la medicină, ci și clinicianții și medicii. „Am făcut pasul”, a spus Kelly. „M-am gândit: voi regreta toată viața dacă nu profit de această șansă. Câți rezidenți în chirurgie sunt suficient de buni la matematică, au experiență în business și pot construi un astfel de produs? Cred că nu mulți.” „Poate a fost orgoliu, dar m-am gândit că, dacă cineva poate începe această companie, acela sunt eu — așa că hai să încercăm și să vedem ce se întâmplă,” a adăugat el. Astfel, în 2021, Kelly a renunțat oficial la cariera medicală și s-a dedicat complet dezvoltării Heidi. Astăzi, instrumentul ajută doctorii să preia din sarcinile administrative, precum realizarea documentației, a notițelor clinice și altele. Heidi a crescut într-o afacere solidă și a atras aproape 100 de milioane de dolari finanțare. „La un moment dat am făcut introspecția… dacă vei sta într-un azil de bătrâni și familia ta va fi în jurul tău, care sunt lucrurile pe care le vei regreta? Iar pentru mine, cu siguranță aș fi regretat că nu am încercat,” a spus Kelly.