Cum a apărut conceptul de „weekend”, cele două zile libere de la finalul săptămânii pe care le așteptăm cu toții, și de ce acesta este pe cale de dispariție ?

În 1926, Henry Ford a decis ca angajații fabricilor sale să aibă liber atât sâmbăta, cât și duminica, fără să le reducă salariile. Un secol mai târziu, weekendul de două zile pare atât de firesc încât este greu de imaginat viața fără el. Numai că munca hibridă, săptămâna de patru zile, smartphone-ul și e-mailurile trimise duminică seara încep din nou să șteargă granița dintre muncă și timpul liber, scrie The Guardian într-o analiză publicată pe 16 august.

Timp de 11 ani, între 1929 și 1940, Uniunea Sovietică a experimentat practic o lume fără weekend. Pentru a menține fabricile permanent în funcțiune, cetățenilor li se acorda câte o zi liberă la intervale diferite, astfel încât aproximativ 80% din populație să se afle la muncă în orice moment. Experimentul a produs însă un efect neașteptat: oamenii erau liberi atunci când soții, copiii sau prietenii lor lucrau. Întâlnirile de familie au devenit dificil de organizat, moralul angajaților s-a deteriorat, iar creșterea de productivitate așteptată nu s-a materializat. Sistemul a fost în cele din urmă abandonat, scrie The Guardian.

Experimentul spune ceva esențial despre weekend: valoarea lui nu vine numai din faptul că nu muncim, ci din faptul că suntem liberi în același timp cu ceilalți. Brad Beaven, profesor de istorie socială și culturală la University of Portsmouth, explică pentru publicația britanică faptul că weekendul reprezintă victoria timpului colectiv asupra timpului controlat de piață. Cu alte cuvinte, nu este doar o perioadă de odihnă, ci și un moment în care oamenii își recapătă controlul asupra propriului timp.

Weekendul așa cum îl cunoaștem astăzi este, surprinzător, o invenție relativ recentă. În 1926, Henry Ford a trecut angajații fabricilor sale de la șase zile de muncă la cinci zile de câte opt ore, fără reducerea salariilor. Ford nu inventase ideea celor două zile libere – sindicatele, organizațiile religioase și unii angajatori progresiști militau deja de multă vreme pentru reducerea programului –, însă dimensiunea imperiului său industrial a contribuit decisiv la legitimarea modelului.

Motivația nu era exclusiv altruistă. Linia de asamblare crescuse spectaculos productivitatea fabricilor Ford, dar îi epuiza pe muncitori, iar absenteismul ajunsese în unele fabrici la 10%. În plus, Ford înțelesese un mecanism economic important: oamenii care au timp liber devin și consumatori. Dacă aveau două zile libere, puteau călători – inclusiv cu automobilele pe care compania sa le producea.

Modelul a funcționat. Fabricile au reușit să mențină productivitatea în ciuda reducerii numărului de ore lucrate, iar în 1938 săptămâna de cinci zile a fost adoptată oficial în Statele Unite.

În Marea Britanie, unul dintre pionieri a fost Boots. În 1933, compania deschisese o fabrică atât de eficientă în Nottingham încât ajunsese să producă prea mult. În loc să concedieze oameni într-o perioadă în care șomajul ajunsese la 25%, John Boot a eliminat programul de sâmbătă dimineața pentru aproximativ 5.000 de angajați, fără să le reducă salariile. Experimentul a redus absenteismul și a devenit politică oficială a companiei în anul următor. Weekendul complet de două zile avea însă să se răspândească pe scară largă în Marea Britanie abia după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Industrializarea schimbase fundamental relația oamenilor cu timpul. În societățile agricole, munca era dictată în primul rând de anotimpuri și vreme. Fabricile au adus ceasul, schimburile și programul fix. Paradoxal, tocmai organizarea rigidă a muncii a făcut posibilă și organizarea rigidă a timpului liber.

Iar timpul liber a devenit rapid o industrie. Oamenii mergeau la meciuri, cumpărau haine, ieșeau la cinema, făceau excursii. Mai târziu, zborurile ieftine au creat fenomenul city-breakurilor și al minivacanțelor. Weekendul, conceput ca opusul muncii și al economiei, a devenit el însuși un motor al consumului.

Un secol mai târziu, însă, granițele sale încep din nou să dispară.

Vinerea în care lucrăm de acasă poate fi și ziua în care punem o mașină de spălat, în timp ce duminica ajungem să răspundem la e-mailurile de serviciu. Cumpărăturile nu mai sunt activitatea tradițională de sâmbătă, pentru că pot fi făcute de pe telefon miercuri seara. Iar săptămâna de patru zile, considerată cândva aproape utopică, a început să devină realitate în anumite economii. În Olanda, spre exemplu, oamenii lucrează în medie 32,1 ore pe săptămână, notează The Guardian.

În același timp, vinerea începe să se desprindă neoficial de săptămâna de lucru pentru o parte dintre angajații care lucrează hibrid. A apărut chiar expresia „Skiveday Friday”, o combinație între Friday și ideea de a „chiuli”: calendarul este încă deschis, laptopul este pornit, dar ritmul de lucru este mult redus.

Fenomenul este suficient de vizibil încât să lase urme în transport. În 2024, Transport for London a eliminat experimental tarifele de vârf în zilele de vineri timp de trei luni, încercând să îi convingă pe navetiști să revină în centrul Londrei. Experimentul nu a funcționat: vinerea a rămas o zi cu trafic redus. Mai multe companii feroviare britanice au ajuns ulterior să trateze vinerea ca pe o zi complet „off-peak”, la fel ca sâmbăta și duminica.

Dar libertatea câștigată vinerea vine cu un preț. Aceiași angajați care își permit să își organizeze flexibil ultima zi a săptămânii sunt permanent accesibili prin smartphone, Teams, Slack sau e-mail. Weekendul se extinde spre vineri, dar munca invadează simultan sâmbăta și duminica.

Pedro Gomes, profesor de economie la Birkbeck, University of London și autorul cărții Friday is the New Saturday, consideră că cele două fenomene sunt fețe ale aceleiași monede: munca devine mai intensă, iar weekendul încearcă să se extindă pentru a absorbi această presiune. Viteza comunicațiilor ne supune permanent întreruperilor și face tot mai dificil atât lucrul profund, cât și odihna autentică.

De aici vine și interesul pentru săptămâna de lucru de patru zile. The Guardian citează datele 4 Day Week Foundation, potrivit cărora 56 dintre cele 61 de companii participante la un program-pilot au decis să păstreze modelul după încheierea experimentului. Organizația indică o creștere medie a veniturilor de 35% și o reducere cu 57% a plecărilor angajaților pe durata testului. În prezent, aproximativ 260 de companii britanice sunt înscrise oficial în sistemul săptămânii de patru zile.

Există însă o nouă inegalitate. Analiștii vorbesc despre apariția a două categorii: „time owners”, angajații care își pot controla într-o măsură importantă locul și programul de muncă, și „time slaves”, cei ale căror profesii rămân legate inevitabil de un anumit loc și de un anumit orar – de la sănătate și muncă industrială până la livrări și economia gig.

Această ruptură pune sub semnul întrebării tocmai caracteristica ce a făcut weekendul atât de important: caracterul său colectiv. Dacă unii oameni lucrează patru zile, alții cinci, iar alții în schimburi care includ sâmbăta și duminica, timpul liber încetează să mai fie neapărat un timp petrecut împreună.

Tehnologia a avut și ea un rol paradoxal. Trenurile, bicicletele produse în masă și automobilele au extins inițial posibilitățile weekendului. Astăzi, telefonul mobil și comunicarea permanentă riscă să facă exact opusul. Relațiile sociale s-au mutat parțial online, iar fotografiile din vacanță sunt văzute pe Instagram înainte ca prietenii să se întâlnească la brunch. Planurile pot fi făcute și anulate printr-un mesaj, iar întâlnirile fizice devin mai ușor de amânat.

Cu toate acestea, temerea că weekendul este pe cale să fie distrus nu este nouă. Victorianii se temeau că muncitorii își vor petrece zilele libere consumând alcool. Generațiile de la jumătatea secolului XX se temeau că televizorul va ține familiile în casă. Astăzi ne temem că petrecem sâmbăta pe Instagram și duminica răspunzând la e-mailuri.

Weekendul a supraviețuit tuturor acestor transformări. La 100 de ani, marginile lui sunt mai puțin clare – se extinde spre vineri și este „mușcat” de e-mailurile de duminică seara. Dar, concluzionează The Guardian, weekendul va continua să se schimbe pentru că și munca se schimbă. Și rămâne, probabil, cea mai bună invenție pe care ne-a oferit-o vreodată munca.