Home Lifestyle Cum a ajuns să valoreze 80 milioane de d...
Lifestyle

Cum a ajuns să valoreze 80 milioane de dolari o piatră găsită de un puști de 12 ani pe care a folosit-o 9 ani ca opritor de ușă

Când Roy Spencer, un băiețel de 12 ani, a găsit în 1938, în Queensland, Australia, o piatră neagră, tatăl său, miner într-un centru de exploatare minieră a bijuteriilor, nu și-a dat seama că ceea ce părea un simplu cristal negru…

Cum a ajuns să valoreze 80 milioane de dolari o piatră găsită de un puști de 12 ani pe care a folosit-o 9 ani ca opritor de ușă
Cum a ajuns să valoreze 80 milioane de dolari o piatră găsită de un puști de 12 ani pe care a folosit-o 9 ani ca opritor de ușă · Foto: Business Magazin

Când Roy Spencer, un băiețel de 12 ani, a găsit în 1938, în Queensland, Australia, o piatră neagră, tatăl său, miner într-un centru de exploatare minieră a bijuteriilor, nu și-a dat seama că ceea ce părea un simplu cristal negru era de fapt un safir de 1, 156 carate. 

Tratat timp de nouă ani ca rățușca cea urâtă din povestea lui Hans Christian Andersen, safirul stea a fost folosit ca opritor pentru ușă în casa familiei Spencer. Abia când Harry Spencer, tatăl copilului, a aflat că safirele pot fi găsite în toate culorile curcubeului (mai puțin cele roșii, acelea fiind rubine), și-a dat seama că poate obține o avere, găsind cumpărătorul potrivit. Acesta nu a întârziat să apară.

Aflând de safirul scos la vânzare, bijutierul armean Harry Kazanjian a călătorit din Los Angeles în Queensland, oferindu-i minerului 18,000 de dolari (aproape 185,000 de dolari în valoarea actuală).

Convins că sub forma brută a pietrei se află ceva mai prețios, după doua luni de gândire, Kazanjian s-a decis să taie safirul, în urma acestei operații găsind înăuntru modelul unei stele cu șase colțuri, care poate fi văzut privind safirul cu o singură sursă de lumină deasupra capului. 

Chiar daca a trebuit să sacrifice 423 de carate tăind piatra, valoarea de după a safirului stea era de 1 milion de dolari în 1949.

“The Black Star of Queensland” (Steaua neagră a Queensland-ului n-red.), cum a fost numit prețiosul safir, a fost transformat într-un pandativ încadrat de 35 de diamante și este unul dintre cele mai faimoase din lume, valoarea lui actuală fiind de aproape 80 de milioane de dolari.
 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună