Home Comerț Cum a ajuns o mică afacere de familie un...
Comerț

Cum a ajuns o mică afacere de familie un gigant mondial cu afaceri de miliarde în toată lumea. Cine sunt cei care au clădit această companie?

Fondatorul Lactalis, André Besnier, este un exemplu clasic de antreprenor care a reușit să transforme o afacere locală într-un gigant global și să transmită din generație în generație spiritul său întreprinzător. Povestea lui începe în anii '30, într-o perioadă marcată…

Cum a ajuns o mică afacere de familie un gigant mondial cu afaceri de miliarde în toată lumea. Cine sunt cei care au clădit această companie?
Cum a ajuns o mică afacere de familie un gigant mondial cu afaceri de miliarde în toată lumea. Cine sunt cei care au clădit această companie? · Foto: Business Magazin

Fondatorul Lactalis, André Besnier, este un exemplu clasic de antreprenor care a reușit să transforme o afacere locală într-un gigant global și să transmită din generație în generație spiritul său întreprinzător. Povestea lui începe în anii ’30, într-o perioadă marcată de crize economice, dar care s-a dovedit plină de oportunități pentru compania care avea să devină cel mai mare producător de lactate la nivel global.

În octombrie 1933, André Besnier a fondat compania care inițial purta numele său, André Besnier: în acea primă zi, el însuși fabrica 17 brânzeturi Camembert Le Petit Lavallois din 34 de litri de lapte.

Compania era inițial o mică afacere de familie, concentrată pe producerea brânzei Camembert, un produs specific regiunii Normandia, dar extrem de popular în toată Franța. Activitatea se  desfășurat într-o mică fabrică din orașul Laval, situat în departamentul Mayenne, regiunea Pays de la Loire din  Franța. André Besnier a început afacerea cu doar un angajat și o producție modestă, fabricând brânză din laptele colectat de la fermele locale. Deși la început era o întreprindere mică, Besnier s-a concentrat pe menținerea unui standard ridicat de calitate pentru produsele sale, ceea ce a atras rapid atenția consumatorilor locali. Un alt factor care a contribuit la succesul timpuriu al companiei a fost capacitatea lui Besnier de a înțelege și de a răspunde nevoilor consumatorilor. În acea perioadă, multe afaceri de familie din domeniul lactatelor erau foarte tradiționale și rezistente la schimbare, dar Besnier a fost deschis la inovație și îmbunătățire continuă.

În anul 1947, Besnier mută afacerea în facilități mai moderne pe Rue du Moulin în Laval, unde începe să producă Camembert și unt. Până în anii 1950, compania sa are peste treizeci de angajați și colectează peste 10.000 de litri de lapte pe zi, scrie site-ul oficial al companiei. După moartea lui André Besnier în 1955, fiul său, Michel Besnier, a preluat conducerea companiei la doar 27 de ani. Michel a transformat afacerea dintr-o mică fabrică regională într-o companie cu adevărat națională, iar apoi internațională. El a schimbat și denumirea companiei în Groupe Besnier și a pus bazele expansiunii internaționale, deschizând noi piețe și diversificând gama de produse. Printre inovațiile sale se numără folosirea de lapte pasteurizat, o realizare în domeniul fabricării brânzeturilor. Iar când vine vorba de inovațiile în materie de marketing, Michel Besnier declară: „La France est le pays de Présidents, tout le monde est président!” („Franța este țara președinților, toată lumea este președinte!”) și marca Président este oficial înființată ca un brand de brânzeturi de specialitate pentru toată lumea. Un vizionar, Michel Besnier a înțeles importanța evoluției retailului. A creat primul lapte ambalat în cutii de carton Tetra Pak. „Lai 2000”, sub brandul Président, care a devenit brandul principal al grupului și a modelat comportamentul consumatorilor francezi.

În 1972, compania a construit o facilitate modernă de producție exclusiv pentru regiunea normandă franceză. Lăptăria Domfront este faimoasă și în prezent și este cea mai mare capacitate de producție de brânză moale a Franței. În anii ‘80, compania și-a început procesul accelerat de expansiune. În 1981, compania a început să producă și în Statele Unite după o achiziție în Belmont (Wisconsin), iar după șase ani, a mai construit o facilitate de producție în California. Michel Besnier nu a neglijat însă dezvoltarea liniilor de producție în Franța. La începutul anilor 1980, a cumpărat fabricile de lactate Claudel-Roustang și Atlalait, care au ajuns să reprezinte jumătate din companie și a intrat și pe nișa produselor din lapte de capră. În 1984 și 1985, au investit în facilități de producție pentru iaurt în Laval, cât și pentru Emmental în Carchigne. În anii 1980, au achiziționat și Lactel, care a devenit brandul principal pentru lapte al grupului.

În anii 1990, întreprinderea Besnier își propune să cucerească Europa și este redenumită Grupul Lactalis (1999). Portofoliul de produse este extins prin achiziții în Ucraina, Polonia, Egipt și Italia. În anul 2000, Emmanuel Besnier preia conducerea afacerii, după moartea tatălui său, Michel. El continuă achizițiile, printre acestea se numără integrarea unei companii italiene (2008), a unui brand croat Dukat (2007); urmate de achizițiile a trei producători spanioli.

În 2011, Lactalis devine cel mai mare producător global de lactate, după achiziția unei părți majoritare din Parmalat. Apoi, urmează expansiunea în Brazilia, precum și în America de Nord. Printre companiile achiziționate de Lactalis pe piața locală se numără Dorna Lactate (în 2008, Lactalis a cumpărat Dorna Lactate, cunoscută pentru brandul LaDorna, unul dintre cele mai populare branduri de lactate premium din România); Covalact (în 2016, Lactalis a preluat și Covalact, cunoscută pentru produsele sale lactate proaspete, inclusiv smântână, lapte, iaurt și brânzeturi); cât și cea mai mare companie din România la acel moment, Albalact (tot în 2016; compania era cunoscută pentru brandurile sale populare, precum Zuzu, Rarăul și Fulga).  

Traducere și adaptare: Ioana Matei

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună