Home Afaceri Cum a ajuns acest român de 35 de ani să...
Afaceri

Cum a ajuns acest român de 35 de ani să conducă o firmă cu 1350 de angajați în India

Clujeanul Tudor Marchiș administrează 2 milioane de metri pătrați din clădirile de birouri din Bangalore, localitate cunoscută drept echivalentul indian al Silicon Valley-ului. Firma pe care o conduce are 1.350 de angajați, iar planurile vizează creșterea personalului la nivelul de…

Cum a ajuns acest român de 35 de ani să conducă o firmă cu 1350 de angajați în India
Cum a ajuns acest român de 35 de ani să conducă o firmă cu 1350 de angajați în India · Foto: Business Magazin

Clujeanul Tudor Marchiș administrează 2 milioane de metri pătrați din clădirile de birouri din Bangalore, localitate cunoscută drept echivalentul indian al Silicon Valley-ului. Firma pe care o conduce are 1.350 de angajați, iar planurile vizează creșterea personalului la nivelul de 2.000 de oameni până la 1 aprilie 2017 și până la 3.000 în 24 de luni.

La 35 de ani, Tudor Marchiș coordonează activitatea unei firme cu 1.350 de angajați, care asigură întreținerea a 62 de clădiri de birouri, două fabrici și o școală. Cea mai mare parte a contractelor sunt concentrate pe clădiri din parcul IT Manyata din Bangalore, cel mai mare din India, ocupând o suprafață de 34 hectare. Într-o țară în care contrastele se întâlnesc la tot pasul, cu mentalități radical diferite de ale europenilor, românul a crescut de la zero o afacere în care a avut drept asociați un indian, un norvegian și un ungur. Contractele și personalul firmei au fost cedate recent către o firmă din Orientul Mijlociu, iar românul a rămas la conducere.

Firma pe care o conduce, Thermo Control Services and Expertise, asigură activități de facility, property și energy management pentru Embasy Group, un dezvoltator care deține în lume milioane de metri pătrați de birouri închiriate firmelor din industria IT din Bangalore, oraș denumit și Silicon Valley de India. Parcul IT se întinde pe o suprafață de 34 hectare, cât 68 de terenuri de fotbal. Orașul cu peste 8 milioane de locuitori are peste 10.000 de milionari în dolari și 60.000 de oameni cu averi cuprinse între 800.000 și 1 milion de dolari.

Parcul IT din Bangalore asigură o treime din exporturile IT ale Indiei, țară cu un PIB de 2,1 trilioane de dolari și creștere economică neîntreruptă în ultimele două decenii. Marchiș povestește că în ultimii cinci ani, de când a ajuns în India, „e un mic boom pe partea de outsourcing“ și își susține ideea dând ca exemplu faptul că Huawei se mută în India, unde dezvoltă un centru mare de servicii. În plus, apar „parcurile industriale și logistice. Acum cererea internă e enormă și India are un program menit să reducă importurile din China și să producă în țară cât mai mult din ceea ce e necesar pentru propriul consum. Automat, China va pierde prin asta influența pe o piață enormă“, arată românul.

Povestea clujeanului a apărut pentru prima dată în Business Magazin în anul 2013. Citiți aici cum s-a adaptat la viața din India, cum lucrează cu oamenii de-acolo, cât de mari sunt contrastele.

Planurile sale vizează o extindere accentuată: numărul de angajați ar urma să ajungă la 2.000 în primăvara anului viitor și la 3.000 în 24 de luni. Principalul motor al creșterii așteptate sunt contractele care intră în portofoliul firmei după preluarea ei de investitorii din Orientul Mijlociu: suprafața de clădiri gestionată de firma de property și facility management condusă de român va crește cu 1,4 milioane mp, ajungând la 3,4 milioane mp. „Ca idee, eu administrez 2 milioane de metri pătrați de birouri, iar toată piața de profil din București se apropie de 3 milioane mp“, spune Marchiș, care estimează că gestionează circa 10% din piața de birouri din India, deși firma este mică la nivelul țării.

Cu noul acționariat al firmei, firma condusă de român va avea acces la noi contracte, pentru clădiri și parcuri logistice. „După ce fac bani «în casă», ies pe piață și mă extind, estimez că în 12-24 luni. Solidific cash-flow-ul și apoi mușc din piață. Vreau să schimb mentalitatea: aduc sânge proaspăt și o nouă mentalitate de property management“. Și vede tehnologia drept aliat valoros: „În viitor, oameni pregătiți și bine plătiți, cu ajutorul tehnologiei smart touch vor administra clădirile“. În capul listei cu planuri de investiții a pus anul acesta cheltuielile pentru software și trainingul angajaților. „Am pus la punct toate procedurile și am pregătit echipa pentru creștere“, pentru că știa ce va urma, de vreme ce detaliile tranzacției au fost stabilite încă din 2015.

Românul vine în țara natală în fiecare an de două ori, de fiecare dată câte o lună; la ultima vizită însă, în iulie, se grăbea să se întoarcă în India, având o sumedenie de planuri de pus în practică. Chiar și așa, nu ar putea să conducă de la distanță firma dacă nu ar fi adept al delegării: „Practic coordonez activitatea. Nu urmăresc greșeala, caut progresul. Privesc și conduc în ansamblu sistemul, nu mă pierd în detalii și le urmăresc doar în cazul în care într-o anumită zonă lucrurile se poticnesc“. Preferă o structură simplă pentru firmă, cu departamente clare: finanțe, resurse umane, operațional, IT, procurement, legal. „Stabilim strategia și tragem toți să o atingem. Nu există scuze în sistemul meu. Nu accept scuze, ci doar soluții. Nimeni nu are voie să scrie vreun mail de justificare a unei întârzieri sau pierderi de contract sau bani. Mailul este o soluție la problemă sau demisie. Nu angajez oameni să le spun ce să facă, angajez oameni să ne spună cum să facem“, sumarizează el stilul de management pe care îl are într-o cultură care diferă radical de Europa.

Mai mult, dacă în trecut și-ar fi dorit să lucreze și alături de români, mai nou spune că nu vrea să mai convingă conaționali să meargă în India: „Muncesc pe pământ indian și prefer să lucrez cu oamenii de acolo. După cinci ani am înțeles cum să-i motivez, cum să-i pregătesc, cum să îi țin înfometați de performanță“. Iar adaptarea unui român la cultura indiană presupune mult efort, „spun asta după două tentative eșuate. E mult efort și statistica arată că în India doar 1,5 din zece expați pot rezista mai mult de un an. E o societate frumoasă, dar dacă aterizezi cu ideea că valorile societății tale sunt absolute, te arzi singur. Trebuie să fii dispus să înveți valorile lor și să te adaptezi la ele pentru a fi acceptat de sistemul de business“. Altminteri, în țara care ocupă locul doi după China în ce privește numărul de locuitori, expații sunt foarte bine tratați.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună