Cum a ajuns această tânăra din Rădăuți să conducă o afacere de 50,9 milioane de euro
Daniela Bîzgan este una dintre cele trei fiice ale lui Dumitru Mihalescul, antreprenorul care a clădit afacerea Marelvi, cel mai mare distribuitor de electronice și electrocasnice, fiind, ca director general adjunct al firmei, mâna sa dreaptă
Compania a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 50,9 milioane de euro, în creștere cu 21% față de 2015; previziunile pentru anul în curs se referă la un avans de cel puțin 10%.
„Sunt mama unei fetițe de un an și nouă luni, iar aceasta îmi răpește aproape tot timpul din afara carierei. Încerc să mă organizez cât mai bine, pentru a petrece timp cu ea, cu soțul meu, dar și pentru a avea timp pentru mine ca femeie”.
În scenariul propus de BM, în care ar fi pentru o zi președinte, Daniela Bîzgan enumeră deciziile cele mai importante, menționând că acestea sunt, din punctul său de vedere cele mai urgente și importante pentru țară.
„1. Susținerea justiției și a luptei anticorupție pentru protejarea democrației: România trebuie să devină un stat drept și corect, ce se poate impune în Europa pentru protejarea intereselor externe, fapt ce va îmbunătăți imaginea noastră în UE, dar și relațiile cu celelalte state; astfel, vom atrage mai mulți investitori străini. 2. Corelarea sistemului de învățământ la cerințele actuale: astfel, un popor de oameni educați și bine informați ar fi mai greu de manipulat. Trebuie să fim capabili să sintetizăm informațiile, să le verificăm și abia apoi să acționăm în consecință. Pe de altă parte, aș pune accent pe școlile profesionale, cursuri de recalificare profesională și pregătirea pentru meserii ce sunt la mare căutare, reducându-se numărul șomerilor. 3. Sprijinirea mediului de afaceri: încurajarea antreprenoriatului prin politici fiscale, fapt ce va crește bugetul statului român.”