CSM solicită PCA Craiova informații cu privire la dosarele în care a fost implicat Bercea Mondial
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a solicitat, miercuri după-amiază, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Craiova să ceara informații tuturor parchetelor arondate cu privire la dosarele în care a fost implicat Anghel Stanciu, zis și Bercea Mondial.
Surse din cadrul CSM au precizat, pentru MEDIAFAX, că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova urmează să strângă informații de la toate unitățile de parchet din județele Dolj, Olt și Gorj cu privire la dosarele soluționate, în care este vizat Bercea Mondial.
Sursele citate au precizat că CSM a cerut să primească un răspuns în cel mult o săptămână.
“În raport de răspunsul respectiv va fi sesizată Inspecția Judiciară. În cazul în care va fi sesizată inspecția, aceasta va face verificări în raport de celeritatea cu care au fost soluționate, de administrarea probatoriului”, au precizat sursele menționate.
Judecătorul Horațius Dumbravă a cerut, miercuri, în plenul Consiliului Superior al Magistraturii, sesizarea Inspecției Judiciare cu privire la faptul că la parchetele din județul Olt s-au dat o sută de soluții de neîncepre a urmăririi penale pe numele lui Bercea Mondial.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro