Home Actualitate CSM: Independența justiției, încălcată d...
Actualitate

CSM: Independența justiției, încălcată de afirmația lui Băsescu referitoare la un "ziarist important"

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a stabilit, joi, că independența sistemului judiciar a fost încălcată de președintele Traian Băsescu, care a afirmat că "decizii de procurori au fost controlate de un ziarist important".

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a apreciat că afirmațiile lui Traian Băsescu au fost de natură să aducă atingere independenței sistemului judiciar în ansamblul său.

Potrivit Inspecției Judiciare care a prezentat, joi, plenului CSM, concluziile raportului cu privire la afirmația șefului statului, din declarația președintelui și din relațiile furnizate de Parchetul instanței supreme, DNA și DIICOT “nu rezultă suficiente indicii care să conducă la identificarea procurorilor despre a căror conduită se face vorbire și nici pentru verificarea veridicității susținerilor domnului Traian Băsescu, nefiind posibilă sesizarea Direcției Naționale Anticorupție ori declanșarea procedurii de cercetare disciplinară față de acești procurori”.

“S-a apreciat că, în cazul în care președintele României face afirmații publice referitoare la credibilitatea sistemului judiciar, manifestând neîncredere în independența și imparțialitatea unor magistrați, cu atât mai mult, ceilalți cetățeni implicați în desfășurarea procedurilor judiciare, în calitate de părți ori subiecți procesuali, sunt influențați să-și piardă încrederea în justiție”, conform raportului inspectorilor judiciari.

IJ arată că, și în cadrul discursurilor politice, în aspectele care vizează autoritatea justiției, trebuie să se țină cont de rolul care revine puterii judiciare și de necesitatea de a se păstra încrederea cetățenilor în actul de justiție, în scopul protejării magistraților de atacurile lipsite de fundament venite din partea oricărei persoane.

În 23 septembrie, Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Inspecția Judiciară să facă verificări în cazul declarației făcute de președintele Traian Băsescu, potrivit căreia anumite “decizii de procurori au fost controlate de un ziarist important”.

Președintele Traian Băsescu a fost întrebat, într-o emisiune a postului B1 TV, despre o declarație a sa anterioară în care arăta că de zece ani este într-o dispută cu sistemul, pe care Ion Iliescu “l-a protejat” și care “l-a înfrânt” pe Emil Constantinescu, adăugând că el a reușit să “îngenuncheze” acest sistem.

Președintele a spus că, la începutul mandatului său, a găsit “un SRI în care Sorin Ovidiu Vântu știa lista cu cei ascultați, iar șeful SRI mergea cu mașină de la Sorin Ovidiu Vântu”.

“SRI-ul era controlat de Vântu, știa tot ce lucrează SRI, și, mai mult decât atât, Timofte (fostul șef al SRI Radu Timofte, n.r.) îi punea la dispoziție și informații din această instituție, de securitate, economice”, a susținut el.

Președintele a mai spus că sistemul la care a făcut referire în declarațiile sale înseamnă și Justiția.

“Vă aduceți aminte perioada în care acuzam Înalta Curte, CSM, Parchetele, era perioada când erau oamenii, judecătorii, procurorii doamnei Stănoiu. S-a curățat și acolo, ca și la SRI, cu trecerea în rezervă, cu pensionarea multor judecători. Sistemul s-a curățat”, a adăugat Băsescu.

Potrivit articolului 7 din Legea 303/2004 republicată, “judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, personalul de specialitate juridică asimilat acestora și personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor nu pot fi lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informații”.

Aceste persoane sunt obligate să completeze anual o declarație autentică, pe propria răspundere, din care să rezulte că nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informații.

Consiliul Suprem de Apărare a Țării verifică, din oficiu sau la sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii ori a ministrului Justiției, realitatea declarațiilor, iar încălcarea dispozițiilor conduce la eliberarea din funcția deținută, inclusiv cea de judecător sau procuror, se mai arată în articolul 7 al Legii 303/2004.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună