Home Actualitate CSM cere Parlamentului urgentarea adoptă...
Actualitate

CSM cere Parlamentului urgentarea adoptării legii privind Agenția pentru recuperarea prejudiciilor

Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, joi, să solicite public Parlamentului urgentarea procedurii pentru adoptarea legii privind Agenția pentru recuperarea prejudiciilor constatate prin hotărâri judecătorești, se arată într-un comunicat transmis agenției MEDIAFAX.

Solicitarea Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) vine în urma aprobării, cu observații, în ședința de joi, a raportului Inspecției Judiciare privind respectarea dispozițiilor legale referitoare la modalitatea de instrumentare a cauzelor, precum și din perspectiva practicii judiciare a instanțelor judecătorești sub aspectul măsurilor dispuse pentru recuperarea prejudiciilor în dosarele penale având ca obiect infracțiuni de spălare de bani, evaziune fiscală, contrabandă și infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.

Verificările Inspecției Judiciare au vizat identificarea cauzelor având ca obiect categoriile de infracțiuni menționate, analiza modalității de derulare a procedurilor, prin raportare la durata afectată soluționării cauzelor și la motivele obiective și subiective care au determinat prelungirea în timp a procedurilor, măsurile luate pentru asigurarea recuperării prejudiciilor, respectiv prezentarea datelor referitoare la valoarea prejudiciilor în respectivele cauze penale, cu scopul de a identifica metodele și practicile pozitive, dar și vulnerabilitățile și factorii de risc, în limitele competențelor instanțelor judecătorești.

În urma verificărilor s-a constatat că în perioada 1 ianuarie 2013 – 1 aprilie 2015, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost înregistrate 61 de dosare, în diferite faze procesuale și având ca obiect infracțiuni de spălare de bani, evaziune fiscală, contrabandă și infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.

“Sub aspectul prejudiciilor înregistrate în aceste cauze, acestea se situează între limita minimă, de aproximativ 7.000 lei și limita maximă, de peste 300.000.000 euro. În ceea ce privește dosarele de recurs și recurs în casație, valoarea totală a despăgubirilor civile, stabilite în mod definitiv, este de 100.500 euro și 52.927.756 lei”, se arată în comunicatul transmis MEDIAFAX.

Din raport mai rezultă că pe rolul tuturor curților de apel și instanțelor arondate, la nivelul lunii aprilie 2015, erau 2.152 de cauze având ca obiect infracțiuni de spălare de bani, evaziune fiscală, contrabandă și infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, cele mai multe fiind înregistrate la Curtea de Apel București și instanțele arondate (367 dosare), iar cele mai puține la Curtea de Apel Pitești și instanțele arondate (39 de dosare).

S-a mai constatat că în perioada vizată de verificări, curțile de apel și instanțele arondate au soluționat definitiv 2.813 dosare cu obiectul categoriilor de infracțiuni menționate, cuantumul prejudiciului stabilit de instanțele de judecată prin hotărâri definitive pronunțate în aceste cauze fiind la nivelul sumelor de 1.321.629.027,53 lei, 80.379.207,8 euro, 149.265.191,6 USD, 13.291 GBP, 8.199 CAD, 1.190 AUD, 2.120 CZK și 1.528 NZD. Cele mai multe dosare s-au soluționat la Curtea de Apel București și instanțele arondate (417), iar cele mai puține la Curtea de Apel Pitești și instanțele arondate (69).

“Inspecția Judiciară a constatat o bună administrare a actului de justiție în astfel de cauze, având în vedere că acestea se caracterizează prin complexitate, decurgând din numărul de fapte ori al persoanelor trimise în judecată, dar și din probatoriul complex ce trebuie administrat. Totuși, există și unele deficiențe cu privire la celeritatea soluționării cauzelor, a motivării soluției, lipsa de fermitate a unor instanțe în luarea unor măsuri, interpretarea diferită a unor texte de lege incidente și cu privire la punerea în executare a dispozițiilor din hotărârile penale referitoare la despăgubiri, confiscare și măsuri asiguratorii”, se arată în raport.

Potrivit sursei citate, în situațiile în care s-a constatat că prelungirea duratei procedurilor este imputabilă magistraților, au fost demarate verificări prealabile. Astfel, Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu în cazul a șase judecători, cu privire la existența indiciilor privind eventuala săvârșire a abaterii disciplinare reglementate de art.99 lit.h teza I din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor –”nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor”.

“Pentru înlăturarea deficiențelor și reducerea riscurilor în cazul vulnerabilităților constatate, Secția pentru judecători a Consiliului a dispus luarea măsurilor administrative care se impun de către președinții de instanțe, precum și cu privire la intensificarea activității de învățământ profesional tematic în materia executării civile și penale, atât la nivel descentralizat, cât și prin Institutul Național al Magistraturii”, se arată în comunicatul trimis de CSM.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună