Cronică de film: "Promisiunea", o poveste despre familie, tragedie și speranță din Primul Război Mondial

Russell Crowe își face debutul ca regizor cu „Promisiunea“, o dramă despre un bărbat din Australia care pleacă să își caute cei trei fii dați dispăruți în timpul bătăliei de la Gallipoli.

Lansarea filmului coincide cu împlinirea a 100 de ani de la bătălia Gallipoli, unde aproape 9.000 de australieni și-au pierdut viața, iar ”Promisiunea„ vine ca un remember al faptului că lupta a fost o dramă pentru ambele tabere și pune partea turcă într-o lumină oarecum favorabilă. ”Promisiunea„ nu seamănă cu genul de filme lansate în ziua de azi la Hollywood: este lent și se concentrează pe călătoria personajului principal, fără a face prea mare uz de efecte speciale. Publicul știe în fiecare moment încotro se îndreaptă acțiunea, dar acest lucru este ușor de acceptat fiind vorba de un film cu tentă istorică.

Stilul lui Crowe este unul interesant, dar oarecum neșlefuit. Scenele normale se suprapun cu amintiri din timpul războiului, efect care devine, pe alocuri, obositor. Personajele nu sunt suficient de bine definite, iar prima parte a filmului, care ar trebui să creeze o legătură emoțională între personajul lui Crowe și spectator, este ușor grăbită.
Russell Crowe se alătură unui șir lung de actori deveniți regizori, precum Ben Affleck, care a fost recom-pensat cu premiul Oscar pentru ”Argo„. Un alt nume important care a reușit să se impună atât în fața cât și în spatele camerei de filmat este Clint Eastwood, recompensat cu cea mai importantă distincție din industrie pentru ”Unforgiven„ și ”Million Dollar Baby„. Există, desigur, și actori care au eșuat în încercarea de a regiza; exemple recente sunt Angelina Jolie sau Drew Barrymore.

”Promisiunea„ este un film independent, iar acest lucru se reflectă în numeroase aspecte. Bugetul redus al filmului a afectat în bună măsură scenele de luptă din timpul bătăliei. În al doilea rând, deși au reușit interpre-tări surprinzător de bune, actorii din plan secund sunt cvasinecunoscuți, acesta fiind probabil unul din mo-tivele pentru care filmul nu a avut un impact semnificativ la box-office. Până la jumătatea lunii aprilie, filmul a avut încasări globale de doar 11 milioane de dolari.

Titlul original al filmului, ”The Water Diviner„, face trimitere la dispozitivul folosit de Crowe pentru a localiza zonele cu apă din uriașul deșert australian. Este o metaforă, dacă vreți, a modului cum personajul principal folosește metode neortodoxe pentru a-și găsi copiii.

Olga Kurylenko se potrivește personajului Ayshe, o mamă singură care judecă un om în funcție de senti-mentele acestuia față de familie. Relația de pe ecran dintre Crowe și Kurylenko este una credibilă, cu excep-ția câtorva clișee hollywoodiene. Steve Bastoni, în rolul cumnatului oportunist, este o altă surpriză plăcută.

Câteva momente ies în evidență de-a lungul filmului, cum ar fi scena în care Connor îi învață pe soldații turci să joace cricket în tren. De asemenea, ideea că în Turcia totul se decide la cafea apare de mai multe ori. Interpretarea lui Crowe este una de calitate, poate cea mai bună din ultimii ani. Deși s-a remarcat în roluri de forță, precum ”Gladiatorul„ sau ”Noe„, Crowe exprimă cele mai bune calități ale sale atunci când este distribuit în filme în stilul ”A Beautiful Mind„.

Chiar dacă nu reprezintă o reușită cinematografică de excepție, ”Promisiunea„ este un film binevenit în peisajul producțiilor care ajung pe marile ecrane. Folosește un scenariu bun și nu are nevoie de efecte spe-ciale sau actori cunoscuți pentru a transmite o idee.

Fiind dedicat zecilor de mii de soldați căzuți în timpul bătăliei de la Gallipoli (sau Canakkale, așa cum este geografic corect), ”Promisiunea„ reușește în bună măsură să reînvie un moment extrem de delicat din timpul primului război mondial, concentrându-se asupra unui singur personaj. 


Notă: 7/10