Home Actualitate CRIZA IMIGRANȚILOR: Cum s-a transformat...
Actualitate

CRIZA IMIGRANȚILOR: Cum s-a transformat "Jungla din Calais" într-un mini-oraș cu restaurante, magazine și un bar - FOTO

Criza imigranților a transformat orașul Calais într-unul recunoscut la nivel mondial, ținând cont de faptul că mii de refugiați din Siria sau alte țări arabe au venit aici în încercarea de a traversa Eurotunelul pentru a ajunge în Marea Britanie. Cu timpul, în nordul orașului Calais a fost instalată o tabără de refugiați, care acum s-a transformat într-un mini-oraș, cu restaurante, un teatru, lib…

În momentul în care a fost amenajată, în primăvara acestui an, în tabără existau doar câteva corturi întinse pe nisip.  Opt luni mai târziu, “jungla de migranți din Calais” a crescut și a devenit un mic oraș, vizat de tot mai mulți refugiați ce doresc să ajungă în Marea Britanie.

Aici au fost deschise mai multe magazine, restaurante, librării și un centru de informare de unde oamenii pot afla cum să obțină azil în Marea Britanie.

Zona principală de aici este cunoscută drept “Piața”, locul unde a fost amenajat un teatru, o galerie de artă și chiar un club deschis noaptea, ce servește bere.

O librărie denumită sugestiv “Cărțile din Junglă” le asigură celor din tabără cursuri de franceză și engleză, iar cei care vor să se roage o pot face fie într-o moschee, fie într-o biserică ortodoxă.

Tabăra de refugiați din Calais, construită pentru a înlocui o alta demolată, a început ca un punct de staționare pentru migranții care așteptau să pătrundă ilegal în Marea Britanie, prin Canalul Mânecii, însă acum a devenit o așezare permanentă.

Cu toate acestea, refugiații complotează în fiecare zi pentru a ajunge în Marea Britanie, conștienți de faptul că în această țară beneficiile acordate de stat refugiaților sunt mai mari.

“Speram să ajung în UK, dar nu vreau să risc. Am supraviețuit războiului civil din Darfur și drumului prin deșert și nu voi mai risca acum”, a declarat Abdelziz Aldowmah, în vârstă de 25 de ani, din Sudan.

Conform unor estimări, în acest moment în “Junglă” locuiesc în jur de 4.500 de oameni și numărul lor crește pe măsură ce securitatea a fost întărită în zona Canalului, din cauza celor care au murit în încercarea de a ajunge în Marea Britanie.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună