Cristian Preda: Demisionez din board-ul Institutului de Studii Populare, care s-a opus organizării unei conferințe a lui Băsescu
Europarlamentarul PDL Cristian Preda anunță că a demisionat din board-ul Institutului de Studii Populare, fundația oficială a PDL, pentru că organizația a blocat cooperarea cu Fundația Konrad Adenauer și, de asemenea, s-a opus ca președintele Traian Băsescu să susțină o conferință despre Constituție
El precizează că va căuta să se afilieze la Mișcarea Populară și va colabora, de asemenea, cu Fundația Creștin-Democrată, condusă de Teodor Baconschi, iar în calitate de membru al PDL, solicită Biroului Permanent Național al partidului să își exprime poziția față de deciziile luate de echipa executivă a ISP în ultimul an.
“Am decis să demisionez din board-ul Institutului de Studii Populare, care e fundația oficială a PDL. Două sunt motivele care m-au împins la acest gest, ce trebuie înțeles exclusiv ca un protest. Este vorba, în primul rând, despre deteriorarea relațiilor cu Fundația Konrad Adenauer, care a fost ani de-a rândul principalul partener al ISP. Am colaborat mai bine de un deceniu cu KAS, atât la București, cât și la Bruxelles. În ultimul an, echipa executivă a ISP a adoptat o strategie dezastruoasă în relația cu Konrad Adenauer Stiftung, blocând efectiv cooperarea, distrugând programe valoroase și anulând eforturi importante din trecut”, scrie Preda, pe blog.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro