Home Lideri Cristian Nacu conduce reprezentanța din...
Lideri

Cristian Nacu conduce reprezentanța din România a fondului de investiții Enterprise Investors

Cristian Nacu este șeful reprezentanței din România a fondului de investiții Enterprise Investors (EI), inițiativă americano-poloneză fondată în mai 1990 și menită să administreze banii Polish-American Enterprise Fund.

Cristian Nacu conduce reprezentanța din România a fondului de investiții Enterprise Investors
Cristian Nacu conduce reprezentanța din România a fondului de investiții Enterprise Investors · Foto: Business Magazin

Până în prezent fondul a investit peste 1,4 mld. euro în aproape 120 de companii din Europa de Est, dintre care 200 mil. euro în România, în companii incluzând Siveco, lanțul de magazine Profi sau Macon Deva. Cristian Nacu este absolvent al Politehnicii din București. A lucrat în industrie și la Fondul Proprietății de Stat, unde a fost implicat în peste 25 de privatizări, printre care și cea a Dacia. Și-a continuat cariera la International Finance Corporation, divizia de investiții a Băncii Mondiale, unde a lucrat peste șase ani. În 2005 a fost recrutat de Enterprise Investors ca vicepreședinte și șef al reprezentanței din România, iar în 2007 a fost promovat partener al companiei.

Business Magazin a lansat luni, 12 noiembrie 2012, a treia editie a catalogului 100 CEI MAI ADMIRATI CEO DIN ROMANIA. Detalii aici.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună