CRIMEEA A FOST ALIPITĂ RUSIEI. Putin: Crimeea a fost și rămâne o parte integrantă a Rusiei. Nu vrem scindarea Ucrainei
Crimeea face parte din componența Rusiei începând de la semnarea, marți, a unui acord de către președintele rus Vladimir Putin și noii lideri ai acestei peninsule din sudul Ucrainei, a anunțat Kremlinul într-un comunicat. Crimeea a fost și rămâne în sufletul rușilor o parte integrantă a Rusiei, a declarat marți președintele rus. Situația din Kosovo este similară celei din Crimeea, a declarat Puti…
“Republica Crimeea este considerată parte componentă din Federația Rusă începând de la semnarea acordului”, afirmă Kremlinul.
Președintele rus Vladimir Putin a semnat, marți, cu noii lideri proruși ai Crimeei aceste acord la Kremlin, în fața celor două Camere ale Parlamentului, a guvernatorilor și membrilor Guvernului rus.
Chiar dacă acest document a intrat în vigoare imediat, parlamentarii ruși vor trebui să ratifice o lege care să includă în Federația Rusă doi noi subiecți, Crimeea și orașul Sevastopol, care se bucură de un statut special. Data acestei ratificări, o simplă formalitate, nu a fost precizată.
Crimeea a fost și rămâne în sufletul rușilor o parte integrantă a Rusiei
“În sufletul și conștiința acestor oameni, Crimeea a fost și rămâne o parte integrantă a Rusiei”, a declarat președintele rus, la două zile după referendumul organizat în peninsula din sudul Ucrainei, care a votat în favoarea alipirii la Rusia.
“Această convingere, bazată pe adevăr și dreptate, s-a transmis din generație în generație”, a adăugat liderul rus.
Crimeea a fost cedată în 1954 Ucrainei de liderul sovietic Nikita Hrușciov, o decize, care, potrivit lui Vladimir Putin, a “încălcat normele constituționale” din acel moment. “Când Crimeea a ajuns dintr-o dată în componența altui stat (după dezmembrarea URSS), Rusia a simțit atunci nu doar că a fost furată, ci jefuită”, a mai afirmat liderul rus.
“Locuitorii din Crimeea și Sevastopol s-au adresat Rusiei și au cerut să le garanteze drepturile și libertățile, să nu accepte ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă acum la Kiev, Donețk, Harkov”, a adăugat Putin.
“Nu puteam abandona Crimeea și locuitorii săi, acesta ar fi însemnat pur și simplu o trădare”, a subliniat liderul de la Kremlin.
Putin: Nu vrem scindarea Ucrainei
“Să nu îi credeți pe cei care vă sperie pe tema Rusiei, care vă spun că după Crimeea, vor urma alte regiuni”, a declarat Putin, adresându-se ucrainenilor. “Noi nu vrem scindarea Ucrainei, nu avem nevoie de acest lucru”, a adăugat el.
Vladimir Putin invocă precedentul Kosovo în cazul Crimeei
Putin a respins criticile privind referendumul din Crimeea, citând declarația unilaterală de independență a Kosovo, ca exemplu de autodeterminare lăudat de Occident.
Votul a fost considerat legitim din punctul de vedere al dreptului internațional, de către Curtea Internațională de Justiție și aceleași reguli se aplică în Crimeea, a declarat el.
Putin a respins afirmația potrivit căreia Kosovo a fost un caz unic din cauza vărsării de sânge și a conflictelor etnice din Iugoslavia, poziție susținută de Washington. CIJ nu spune nimic despre numărul victimelor în justificarea separării Kosovo de Serbia, a declarat Putin.
Referendumul din Crimeea a fost deplin democratic și în conformitate cu dreptul internațional
Referendumul din Crimeea a fost organizat în conformitate deplină cu procedurile democratice și dreptul internațional, a declara Vladimir Putin, într-un discurs susținut în Parlament, unde a fost primit cu aplauze prelungite.
Vladimir Putin a insistat că rezultatele referendumului de duminică, unde locuitorii din Crimeea s-au pronunțat masiv în favoarea alipirii peninsulei la Rusia, nu pot fi contestate.
Liderul rus a mai afirmat că pensinsula Crimeea are legături istorice, culturale, religioase și spirituale cu locuitorii din Rusia, Ucraina și Belarus, ceea ce explică poziția Moscovei față de regiune.
Președintele rus a făcut referire și la persecutarea etnicilor tătari din Crimeea și a altor minorități din spațiul sovietic și a asigurat că noile autorități de la Simferopol doresc să repare aceste lucruri. Astfel, una dintre măsuri vizează ca tătara să devină limbă oficială în Crimeea, alături de rusă și ucraineană.
Vladimir Putin l-a criticat, de asemenea, pe liderul sovietic Nikita Hrușciov, afirmând că acesta a cedat Crimeea Ucrainei fără să țină seama de dorința locuitorilor din regiune.