Home Actualitate Crețu: România ar trebui să facă o infor...
Actualitate

Crețu: România ar trebui să facă o informare în Consiliul European privind migrația din Ucraina

Comisarul european pentru politici regionale, Corina Crețu, a declarat, sâmbătă, la Putna, că va trebui luat în considerare afluxul imigranților din Ucraina, iar România ar trebui să prezinte în Consiliul European care este situația, adăugând însă că fenomenul cel mai dramatic e cel din Mediterană.

Întrebată dacă în cadrul Comisiei Europene se pune problema imigranților care pot proveni din Ucraina din cauza războiului din această țară, Corina Crețu a spus că există un plan de lucru al CE cu cote ale imigranților.

“Bineînțeles că cel din Mediterană e cel mai dramatic fenomen, care se întâmplă zi de zi și este vorba de zeci de mii de oameni. Și acest aflux din Ucraina ar trebui luat în considerare și este responsabilitatea României de a prezenta în Consiliul European care este situația”, a spus Corina Crețu.

Ea a apreciat că ar trebui să se facă o informare completă către Comisia Europeană privind impactul acestui aflux de oameni în fiecare stat membru al UE.

Peste 2.000 de persoane s-au înecat în Marea Mediterană în cursul anului 2015, în încercarea de a ajunge în Italia, Malta, Grecia sau Spania. Recent, cel puțin 200 de oameni au murit în largul Libiei după scufundarea unui pescador la bordul căruia erau aproximativ 600 de imigranți. În ultima săptămână, Misiunea navală a Uniunii Europene a salvat aproape 3.000 de imigranți care riscau să se înece în Marea Mediterană.

Potrivit Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiați (UNHCR), aproximativ 250.000 de extracomunitari au ajuns în țări ale Uniunii Europene în primele șapte luni ale anului 2015, dintre care 124.000 în Grecia și 98.000 în Italia.

Comisia Europeană consideră situația o urgență care cere un răspuns colectiv al Uniunii Europene, pentru a face față sutelor de mii de imigranți care încearcă să ajungă în Europa.

Recent, Comisia Europeană a aprobat 23 de programe multianuale în domeniul migrației, în valoare de 2,4 miliarde de euro, România urmând să primească aproape 100 de milioane de euro.

În luna mai, Comisia Europeană a propus un mecanism de “relocare” a imigranților, în scopul ajutării Italiei și Greciei.

România ar urma să primească 2.362 de imigranți extracomunitari, conform schemei propuse de Comisia Europeană în cadrul planului care prevede măsuri de combatere a imigrației pe Marea Mediterană și distribuirea refugiaților în spațiul Uniunii Europene.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună