Creșterea cotei unice, necesară pentru majorarea salariilor și pensiilor fără un deficit mai mare
Creșterea cotei unice ar fi necesară dacă FMI și CE nu acceptă pentru 2014 un deficit bugetar mai mare din cofinanțarea fondurilor UE, pentru a permite majorarea salariilor și a pensiilor, mai ales după o încasare la nouă luni cu mult sub programul de la începutul anului, afirmă surse oficiale.
Surse oficiale au declarat pentru MEDIAFAX că după primele nouă luni, veniturile bugetare au fost cu aproximativ 6 miliarde de lei sub estimarea de la începutul anului, din cauza unor performanțe sub așteptări la nivelul sistemului bancar, provenite și din modificări ale legislației fiscale, o colectare mai slabă, explicată inclusiv prin procesul de reorganizare a ANAF, și nerealizarea profitului estimat la BNR.
Cu toate acestea, autoritățile au un program de bază pentru anul viitor care nu prespune majorări de taxe, dacă va fi acceptată de Comisia Europeană o rectificare bugetară pe ultimul trimestru ce încorporează o creștere economică de 2,2% pe acest an și de aplicarea clauzei de investiții pentru 2014. Comisia Europeană discută în prezent introducerea unei reguli care să permită depășirea țintelor de deficit bugetar cu sumele alocate investițiilor de cofinanțare a programelor susținute din fonduri UE pentru statele aflate în condiții dificile și fără a periclita nivelul de deficit de 3% din PIB.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro