Crește interesul pentru IT: trei facultăți de informatică, în top 10 cele mai căutate. Unde este concurența cea mai mare
Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității din București a avut anul acesta o concurență de 7,7 candidați pe loc, fiind astfel a doua cea mai căutată facultate din cele mai mari universități din România în 2017 după cea de Limbi și Literaturi Străine, potrivit datelor centralizate de ZF.
„De la mijlocul anilor 2000 până prin 2010- 2011 nu reușeam să ne acoperim locurile din prima sesiune de admitere din iulie. Însă de 4 – 5 ani încoace concurența la facultate a crescut constant, în fiecare an avem cu câte 10% mai mulți candidați ca anul anterior“, a spus Radu Gramatovici, decanul Facultății de Matematică-Informatică din cadrul Universității din București. De câțiva ani, facultatea are o specializare pe zona de inginerie similară cu cea de la Facultatea de Calculatoare din cadrul Politehnicii, iar concurența în acest an pentru această specializare a fost de 17 candidați pe loc, fiind și mai puține locuri disponibile.
