Crescătoria de jocuri: cum vrea un incubator românesc de jocuri video să crească industria
Ceva mai la Vest de România, un grup de tineri au dat lovitura: au creat ceea ce foarte puțini credeau că este posibil. Polonezii de la CD Projekt au inventat un joc video cu ajutorul căruia au intrat în concurență directă cu giganți precum Electronic Arts sau Activision. Românii încă nu au reușit o ispravă asemănătoare. Carbon, primul incubator românesc de jocuri video, vrea să schimbe asta.
Un incubator este definit drept o cameră, o instalație specială care poate asigura condiții de temperatură, umiditate pentru a permite dezvoltarea în condiții optime. Carbon, înființat anul trecut, este un incubator, menit să ajute dezvoltarea companiilor dezvoltatoare de jocuri video din România și din regiune. Cătălin Butnariu, la vremea aceea head of development la Amber Studio, Dragoș Hâncu general manager al Amber Studio și investitorul spaniol Jaime Gine sunt inițiatorii acestui proiect. Carbon a fost lansat în aprilie 2016, dar ideea a prins contur, povestește Cătălin Butnariu, actualul general manager al Carbon, în 2015, „într-o discuție mai largă cu câțiva prieteni” despre dezvoltarea industriei din România. „Ideea s-a transformat într-un concept de afacere, a apărut si un business plan și într-un final am decis să-i dăm drumul”, sumarizează el pașii principali.
Industria de gaming din România are o istorie de peste 15 ani, iar în ultima perioadă s-au lansat mai multe titluri importante din lumea jocurilor video – precum FIFA sau Assassin’s Creed – la care au contribuit și filialele din România ale companiilor internaționale. Conform estimărilor Asociației Dezvoltatorilor Români de Jocuri Video, în 2015 valoarea industriei depășea 140 milioane de euro, datele oficiale pentru 2016 nefiind încă disponibile. Cel puțin 6.000 de oameni lucrează în acest domeniu în România.
Însă ce lipsește din peisajul dezvoltării jocurilor video este o producție locală care să aibă un impact la nivel internațional, la fel cum a făcut-o CD Projekt cu seria The Witcher. Veniturile companiei poloneze în al treilea trimestru al anului trecut au ajuns la circa 23,5 milioane de euro (25,1 milioane de dolari), iar profitul a fost de 8,5 milioane de euro (9,1 milioane de dolari). Spre comparație, primii cinci producători de jocuri de pe piața locală – Ubisoft, EA Games, Gameloft, King și MavenHut – au înregistrat în 2015 venituri totale de aproximativ 89 de milioane de euro (datele pentru 2016 nu au fost făcute publice încă).

Unul dintre motivele reușitei cu care polonezii se pot mândri este că au izbutit să găsească sprijin și finanțare. Carbon vrea să-și înșusească acest rol pentru start‑up‑urile românești care își propun să dezvolte jocuri video. În prezent, cinci echipe au fost acceptate în program.
Dintre acestea, trei dezvoltă jocuri pentru smartphone-uri, o echipă dezvoltă un joc video pentru PC și console, iar un alt start-up dezvoltă un produs pentru realitatea virtuală. „Anul acesta vom extinde căutările și în alte țări din Europa de Est, aceasta fiind regiunea pe care o avem în vedere în primul rând”, spune Butnariu.
Start-up-urile care au aplicat, implicit cele acceptate în program, sunt formate în general din oameni care au lucrat deja în multinaționale, au dezvoltat jocuri pentru alții și acum vor să creeze ceva al lor.
Incubatorul oferă o finanțare directă de până la 50.000 de dolari pe proiect, dar și servicii de consiliere, structurate în trei pachete, în funcție de necesitățile individuale ale afacerilor. Start-up-urile vor fi consiliate de mai mulți mentori – experți în design, producție, monetizare și business development. De asemenea, există posibilitatea alocării unui buget suplimentar pentru activități de marketing, cu o valoare variabilă, stabilită de la caz la caz.
Spre deosebire de alte incubatoare de acest gen, dezvoltatorii români vor rămâne independenți, incubatorul neachiziționând equity; Carbon încasează un procentaj din venitul generat de proiectele susținute, care diferă în funcție de pachetul ales (10-30%). „Carbon a fost constituit de la bun început ca o afacere și o investiție pe termen lung. De exemplu, am fost conștienți că nu vom înregistra venituri cel puțin un an, ținând cont de timpul de dezvoltare a jocurilor. Bugetul pentru primul an a fost aproximativ 250.000 de dolari (234.000 euro). Ne așteptăm ca businessul să fie profitabil începând cu anul viitor”, spune cofondatorul Carbon.
Pachetul de bază include mentorat, acces la rețeaua de contacte, servicii, spațiu și echipamente. Următorul pachet conține, pe lângă ce oferă pachetul de bază, acces la servicii de dezvoltare, la evenimente din industrie, PR și servicii de publishing. Al treilea pachet cuprinde serviciile menționate anterior, dar și finanțare de 50.000 de dolari.