Home Actualitate Coronavirus în Italia: Toate evenimentel...
Actualitate

Coronavirus în Italia: Toate evenimentele sportive se vor disputa fără spectatori până pe 3 aprilie

Guvernul Italiei a anunțat, miercuri seară, că toate evenimentele sportive se vor disputa fără spectatori până pe 3 aprilie, din cauza epidemiei de coronavirus care a afectat grav țara, scrie The Guardian. Premierul Giuseppe Conte a declarat că măsura a…

Coronavirus în Italia: Toate evenimentele sportive se vor disputa fără spectatori până pe 3 aprilie
Coronavirus în Italia: Toate evenimentele sportive se vor disputa fără spectatori până pe 3 aprilie · Foto: Business Magazin

Guvernul Italiei a anunțat, miercuri seară, că toate evenimentele sportive se vor disputa fără spectatori până pe 3 aprilie, din cauza epidemiei de coronavirus care a afectat grav țara, scrie The Guardian.

Premierul Giuseppe Conte a declarat că măsura a fost luată pentru a evita răspândirea coronavirusului.

Italia este țara europeană cea mai afectată de COVID-19. Bilanțul epidemiei a ajuns la 107 morți, iar numărul total al infecțiilor este de 3.089.

Decizia intră în vigoare începând de joi în toate regiunile Italiei, indiferent dacă au existat sau nu cazuri de infecție cu coronavirus.

Mai multe meciuri din Serie A au fost amânate în săptămânile anterioare. Printre acestea se numără și semifinalele Cupei Italiei: Juventus-AC Milan și Napoli-Inter Milano.

Juventus va primi vizita celor de la Olympique Lyon, marți, 17 martie, în returul optimilor de finală ale Ligii Campionilor.

Miercuri seara, Guvernul Italiei a anunțat și închiderea tuturor școlilor și universităților în perioada 5-15 martie din cauza epidemiei generate de coronavirus.

„Nu a fost o decizie ușoară, am așteptat avizul Comisiei științifice. Este vorba de o măsură preventivă”, a declarat Lucia Azzolina, ministrul italian al Educației.

Premierul Giuseppe Conte a transmis că măsurile aplicate au rolul „izolării directe a virusului sau amânării răspândirii epidemiei”, deoarece, „chiar dacă sistemul medical este eficient și funcționează excelent, există riscul de a deveni suprasolicitat”.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună