Coresi Business Park a început lucrările la cea de-a doua fază a proiectului de birouri din Brașov
A doua etapă a proiectului Coresi Business Park din Brașov, care vizează livrarea a două clădiri noi de birouri cu o suprafață totală de 18.000 metri pătrați, va presupune investiții de circa 10 milioane euro în 2015-2016.
Lucrările de construcție au început în aprilie și vor fi finalizate în 2016.
“Compania Tata Technologies este primul chiriaș în spațiile ce vor fi livrate în T2 2016, firma optând în prima etapă pentru o suprafață de 3.300 mp. (…) Pentru suprafețele disponibile în cea de a doua fază a proiectului Coresi Business Park se poartă discuții cu o parte dintre chiriașii actuali, care au în plan extinderea spațiilor pe care le ocupă în prezent, dar sunt vizați și câțiva chiriași noi”, se arată într-un comunicat al centrului de afaceri.
Clădirile vor avea trei sau patru etaje și între 725 mp și 1.550 mp închiriabili pe etaj.
“Masterplanul Coresi Business Park cuprinde un mix echilibrat de conversii de spații industriale în spații de birouri de clasă A și clădiri noi. În următorii 10 ani, pe terenul de 12 hectare din cadrul fostei uzine de tractoare se vor construi noi clădiri de birouri, suprafața totală a parcului de afaceri ajungând astfel la peste 100.000 mp”, se mai arată în comunicat.
Prima fază a complexului dezvoltat de Ascenta Management pe fosta platformă industrială Tractorul include circa 25.000 mp de spații de birouri.