Contul de Yahoo al directorului SRI, George Maior, a fost spart de hackerul "Guccifer". Ce spune purtătorul de cuvânt al SRI
Contul Yahoo al directorului SRI George Maior a fost spart de hackerul "Guccifer", cel care a publicat corespondența dintre Corina Crețu și Colin Powell, scrie site-ul Thesmokinggun.com, purtătorul de cuvânt al SRI precizând că e vorba despre un cont anterior numirii lui Maior la șefia serviciului
“Este vorba de un email privat vechi al domnului Maior, folosit de dinainte de a deveni director al Serviciului și nu îl folosea decât pentru zona academică. Primea corespondența exclusiv pentru zona academică și era gestionat de un asistent pentru acest scop. Se vor lua toate măsurile legale pentru asemenea situații, iar «Micul Guccifer» va fi o dată prins și judecat conform legii”, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava.
Conform site-ului Thesmokinggun.com, lista “victimelor” celebrului hacker “Guccifer”, care a spart conturile lui Colin Powell, ale unor membri ai familiilor Bush și Rockefeller și ale unor oficiali ai Administrației Obama, este mult mai lungă decât se știa până acum.
“O arhivă mare de date dezvăluie faptul că incursiunilor ilegale ale lui ‘Guccifer’ i-au căzut victime și alte înalte personalități atât din SUA cât și din străinătate în ultimul an. Hackerul a accesat corespondența electronică, liste de contacte, înregistrări telefonice, fotografii personale și mai multe documente financiare confidențiale, inclusiv cărți de credit, informații bancare și documente privind investiții”, notează Thesmokinggun.com.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro