Home Actualitate Controalele Poliției au dus la scăderea...
Actualitate

Controalele Poliției au dus la scăderea cu 20% a evaziunii din panificație

Peste 1.900 de dosare penale, majoritatea pentru evaziune fiscală, au fost deschise după controlalele din 2014 la producători și comercianți din panificație, în urma cărora evaziunea pe acest segment a scăzut cu 20%, potrivit Poliției Române.

Cele peste 180.000 de controale, realizate în perioada 1 februarie – 23 decembrie din dispoziția șefului Poliției Române, Petre Tobă, au vizat depozite de cereale, unități de morărit, panificație și patiserie, distribuitori, comercianți, importatori, persoane fizice și mijloace de transport.

În urma verificărilor, polițiștii au deschis 1.903 dosare penale, dintre care 1.387 la Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și 140 la Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. În aceste dosare sunt bănuite 1.106 persoane.

De asemenea, au fost dte 58.665 de sancțiuni contravenționale, dintre care 14.331 la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, 380 la OUG 12/2006 privind reglementarea pieței pe filiera cerealelor și a produselor procesate din cereale modificată de OUG 93/2009 și 43.954 la alte acte normative. Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de 32.569.474 de lei.

În urma acelorași cotroale au fost anulate sau suspendate 20 de autorizații de antrepozit fiscal, iar în urma neregulilor constatate a fost suspendată ori oprită activitatea la 57 de unități de morărit și panificație. Totodată, au fost indisponibilizate sau confiscate bunuri în valoare de 30.925.502 de lei, aceeași măsură fiind luată și față de 71 de mijloace de transport, în valoare de 1.066.450 de lei.

Tot în 2014, începând din 24 iulie, polițiștii au verificat legalitatea transportului de mărfuri efectuat către Portul Constanța pe cale rutieră, feroviară și navală.

“Polițiștii au acționat în microfiltre pentru a verifica legalitatea documentelor și a mărfurilor transportate. Documentele însoțitoare de transport al mărfurilor ce părăsesc incinta portuară au fost scanate, datele obținute fiind diseminate polițiștilor specializați în investigarea criminalității economice care au verificat operativ societățile implicate în circuitul comercial. Totodată, în baza analizelor de risc, au fost efectuate verificări directe pentru a se stabili legalitatea operațiunilor comerciale înscrise în documentele verificate și a modului de evidențiere și declarare a veniturilor realizate”, precizează Poliția Română.

Până la 23 decembrie, polițiștii au controlat peste 78.600 de transporturi de mărfuri (cereale, lemn, deșeuri metalice și nemetalice, produse alimentare și nealimentare) și peste 36.200 de firme destinatare ale transporturilor. În urma acțiunilor desfășurate pentru verificarea operațiunilor comerciale desfășurate în Portul Constanța, s-a constatat o creștere de 20% a exporturilor fiscalizate, față de perioada similară a anului trecut, mai precizează sursa citată.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună