Home Actualitate Constantin: Reintroducem certificatele d...
Actualitate

Constantin: Reintroducem certificatele de depozit la cereale, de care să beneficieze toți fermierii

Guvernul va aproba săptămâna viitoare un act normativ pentru reintroducerea certificatelor de depozit la cereale, pe baza cărora fermierii pot obține credite, a declarat agenției MEDIAFAX ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Constantin: Reintroducem certificatele de depozit la cereale, de care să beneficieze toți fermierii
Constantin: Reintroducem certificatele de depozit la cereale, de care să beneficieze toți fermierii · Foto: Business Magazin

 “Săptămâna viitoare vom avea o inițiativă guvernamentală, o Ordonanță de urgență sau proiect de lege pentru reintroducerea certificatului de depozit. Într-un an în care producția este mare avem nevoie de acel certificat de depozit care ajută fermierii să își ducă producția într-un siloz și beneficiază de un certificat pe baza căruia pot lua credit”, a spus ministrul.

El spune că așa cum este în prezent legislația favorizează un număr redus de persoane, în special marii fermieri.

Schema de garantare a certificatelor de depozit pentru semințe de consum a fost operaționalizată începând cu anul 2009 și a funcționat până în aprilie 2013, când a fost suspendată.

“Noua formă a legii favorizează toți fermierii. E un proiect discutat cu fondurile de garantare și cu băncile. Săptămâna viitoare sper să intre pe ordinea de zi a guvernului”, a mai spus el.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună