Home Actualitate Consiliul Național al Elevilor a susținu...
Actualitate

Consiliul Național al Elevilor a susținut vacanța de iarnă prelungită la trei săptămâni

Consiliul Național al Elevilor susține vacanța de iarnă de trei săptămâni, având în vedere că până acum cursurile erau reluate imediat după sărbătorile de iarnă, când nu-și demonstrau randamentul și consideră că data de la care să înceapă vacanța de vară trebuie să rămână în discuție.

Consiliul Național al Elevilor a trimis Ministerului Educației și Cercetării Științifice punctul de vedere al organizației în legătură cu ordinul de ministru privind aprobarea structurii anului școlar 2015-2016, una dintre modificări fiind că vacanța de iarnă va fi mai lungă cu o săptămână.

“În calitate de reprezentanți ai elevilor, actori primari ai educației, salutăm decizia Ministerului Educației de a modifica structura anului școlar și de a mări vacanța de iarnă cu o săptămână. Consiliul Național al Elevilor a susținut în diverse poziții nevoia unei vacanțe de iarnă ce să cuprindă trei săptămâni, din varii motive, unul dintre ele fiind eficiența actului educațional. Experiențe anterioare ne-au confirmat faptul că atât motivația profesorilor, cât și cea a elevilor este considerabil scăzută după nici 4 zile de la începerea noului an, când încă ne aflăm într-o perioadă marcată de sărbători sociale și culturale. Considerăm că există o diferență contrastantă între prevederile unei hotărâri și ce se întâmplă concret în școala românească și tocmai din această cauză, cu toate că școala ar fi început în 3 ianuarie, aceasta nu și-ar fi demonstrat randamentul”, arată organizația, în documentul citat.

În opinia Consiliului Național al Elevilor, o vacanță de iarnă de trei săptămâni aduce și un fond suplimentar bugetului școlilor, nefiind necesară încălzirea acestora, fond care poate fi utilizat în alte investiții în beneficiul elevilor și al școlii.

“Mai mult, condițiile meteorologice din luna ianuarie pot cauza diferite impedimente în buna funcționare a actului educațional, având din păcate localități cu accesibilitate scăzută la unități de învățământ și școli nedotate corespunzător”, susține sursa citată.

Consiliul Național al Elevilor subliniază faptul că educația ar trebui să fie centrată pe elevi, considerând inopinate “pozițiile care prioritizează terțe interese ale unor entități cărora o vacanță de iarnă diminuată le-ar fi mai avantajoasă”.

“Structura anului școlar reprezintă o problemă controversată în care fiecare parte implicată are propriile argumente, iar discuția privind poziționarea vacanței de vară trebuie să rămână pe viitor în discuție, însă cel puțin din perspectiva actorilor implicați în sistem, observăm doar beneficii pentru o vacanță de iarnă mărită”, se mai arată în documentul citat.

Structura anului școlar 2015-2016, stabilită în luna iulie printr-un ordin de ministru, a fost modificată pe 31 august, printr-un nou ordin, publicat joi în Monitorul Oficial.

Potrivit actului normativ, elevii vor avea vacanța de iarnă între 19 decembrie și 10 ianuarie, și nu până la 3 ianuarie, cum prevedea structura aprobată anterior.

O altă diferență este aceea că vacanța de vară nu se mai termină pe 4 septembrie 2016, pentru ca anul școlar 2016-2017 să înceapă cu o săptămână mai devreme, ci pe 11 septembrie.

Consiliul Național al Elevilor îi solicitase ministrului Educației Sorin Cîmpeanu ca școala să înceapă și să se termine cu o săptămână mai devreme, în anul școlar 2015-2016, “luând în calcul necesitatea unui semestru I mai lung și scăderea interesului cadrelor didactice și elevilor la sfârșitul celui de-al doilea, datorită suprapunerii perioadei examenului de bacalaureat cu perioada de predare”.

Anul școlar 2015-2016 începe în 14 septembrie, iar prima vacanță va fi în perioada 31 octombrie – 8 noiembrie, pentru clasele din învățământul primar și grupele din învățământul preșcolar.

Vacanța de iarnă este programată de sâmbătă 19 decembrie 2015 până duminică 10 ianuarie 2016. Din 11 ianuarie până în 5 februarie 2016 continuă cursurile semestrului întâi, iar vacanța intersemestrială va începe sâmbătă 6 februarie și se va încheia duminică 14 februarie.

Semestrul al doilea începe în 15 februarie și se încheie vineri 24 iunie, în perioada 23 aprilie – 3 mai 2016 fiind programată vacanța de primăvară.

Înainte de vacanța de primăvară, săptămâna 18-22 aprilie 2016 este dedicată activităților extracurriculare și extrașcolare, în cadrul programului “Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”. Clasele de învățământ preșcolar și primar pot planifica activitățile din programul “Școala altfel” în altă perioadă din semestrul al doilea, dar nu mai târziu de 27 mai 2016. Decizia de schimbare a datei de desfășurare a programului va fi luată de consiliul de administrație al unității de învățământ, după consultarea cadrelor didactice.

Din 25 iunie până în 11 septembrie, elevii vor fi în vacanța de vară, anul școlar 2016-2017 urmând să înceapă din 12 septembrie.

Oficialii Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT) au afirmat că schimbările decise de Ministerul Educației afectează întreaga industrie a turismului, iar turiștii români care au contractat 10.000 de sejururi pentru vacanța de iarnă riscă să piardă sumele cheltuite, din cauza modificării structurii anului școlar.

Aproximativ 10.000 de sejururi au fost deja contractate pentru perioada vacanței de iarnă, iar agențiile de turism au depozite nerambursabile la partenerii hotelieri, din România și străinătate, pentru sezonul de iarnă 2015-2016. Mai mult, clienții au achitat pachetele turistice, acestea fiind nerambursabile conform contractelor deja semnate odată ce au fost achiziționate la prețuri de early booking, susține ANAT.

Reprezentanții asociației spun că săptămâna în plus de vacanță, în luna ianuarie, noua perioadă de vacanță din luna februarie, respectiv zilele în plus de școală din iunie, stabilite în mod arbitrar de către Ministerul Educației, fără consultarea mediului privat și a antreprenorilor din turism, aduc deservicii atât agențiilor de turism, cât și hotelierilor.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună