CONGRES PNL - Klaus Iohannis este noul lider al liberalilor. Partidul rezultat din fuziunea cu PDL se va numi PNL
Klaus Iohannis a fost ales președinte al PNL, cu votul a 1334 de delegați la congresul liberalilor, în timp ce contracandidatul său, senatorul Ioan Ghișe, a primit votul a 144 de delegați, au precizat pentru MEDIAFAX surse liberale.
Președintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, a precizat la congres, în discursul de candidat la președinția partidului, că viziunea sa include faptul ca PNL să dea președintele României pentru două mandate, iar PNL să guverneze cel mai târziu din 2016, tot pentru două mandate. “PNL are puterea, are voința pentru a determina mersul României în următorii zece ani”, a declarat Iohannis.
În privința fuziunii cu democrat-liberalii, noul președinte a anunțat că PDL a acceptat ca noul partid rezultat din fuziunea cu PNL să se numească Partidul Național Liberal.
Liberalii își aleg și 31 de vicepreședinți, dintre cei 56 care s-au înscris în cursă.
La congres au venit invitați din partea societății civile, a sindicatelor și patronatelor, precum și reprezentanți ai ambasadelor. De asemenea, sunt prezenții liderii PDL, Vasile Blaga, Cătălin Predoiu, Gheorghe Flutur, Gheorghe Falcă, George Scripcaru și Anca Boagiu, dar și președintele Forței Civice, Mihai Răzvan Ungureanu.
Mai mult pe www.mediafax.ro.