CONFERINȚA MEDIAFAX - Ustinescu, DTZ Echinox: Tranzacțiile imobiliare ar putea crește în acest an la 400 milioane euro
Tranzacțiile imobiliare ar putea crește în acest an la 400 milioane euro, având în vedere interesul arătat de potențialii investitori, apreciază Cristian Ustinescu, directorul de investiții al DTZ Echinox, potrivit căruia investitorii străini au mai mare încredere în piață față de cei autohtoni.
“În primele trei luni valoarea tranzacțiilor s-a ridicat la 110 milioane de euro, investiții care practic au crescut față de trimestrul anterior în procente cu două cifre. Dinamica crescută a discuțiilor pe care le avem cu investitorii ne îndreptățește să spunem că până la sfârșitul anului vom avea tranzacții comerciale de 400 milioane de euro”, a declarat Ustinescu la conferința Mediafax Talks about Constructions.
Anul trecut au fost încheiate tranzacții imobiliare de circa 300 de milioane de euro.
În opinia lui Ustinescu, restructurarea băncilor din Cipru influențează pozitiv investițiile din România.
“Avem discuții cu cei din bănci private, care vor plasamente alternative pentru clienții lor, decât cele tradiționale. Bani există pentru investiții în imobiliare, problema este de încredere, din partea investitorilor autohtoni, mai ales. Am clienți care preferă să cumpere proiecte în Frankfurt, decât în București. Avem companii care se gândesc care vor să restrângă activitatea aici și să se extindă pe alte piețe, unde găsesc costuri de utilități mai mici”, a precizat Ustinescu.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro