Home Actualitate Concluziile negocierilor cu FMI: TVA la...
Actualitate

Concluziile negocierilor cu FMI: TVA la încasare din 2013 și calendar de privatizări refăcut. Sumele necesare pentru refacerea salariilor bugetarilor au fost asigurate

FMI a agreat în discuțiile cu autoritățile române plata TVA la încasare din ianuarie 2013, decalarea calendarului de privatizări ale companiilor de stat, o serie de măsuri pentru stimularea creării de noi locuri de muncă și amânarea coplății în sistemul medical.

“Aș spune că s-au încheiat cu succes negocierile cu partenerii noștri internaționali – Comisia Europeană, FMI și Banca Mondială – privind angajamentele asumate de România pentru cea de-a șasea revizie a acordului cu instituțiile financiare internaționale, respectiv modul cum ne-am îndeplinit performanțele economice și financiare la finele lunii iunie. De asemenea, scrisoarea de intenție, documentele negociate, prevăd obiectivele pentru următoarea perioadă de timp, deci trei luni, până la 30 septembrie”, a declarat sâmbătă seară la încheierea discuțiilor cu reprezentanții instituțiilor internaționale ministrul Finanțelor, Florin Georgescu. El a spus că în cadrul negocierilor s-au asigurat sumele necesare pentru refacerea salariilor nominale ale funcționarilor bugetari la nivelul din iunie 2010 și pentru plata sumelor “reținute necuvenit pensionarilor”, corespunzător a șapte luni din acest an și a nouă luni din anul care urmează.

Mai multe pe mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună