Home Actualitate Companiile din România preiau frâiele câ...
Actualitate

Companiile din România preiau frâiele când vine vorba de educație: cum vrea Bayer România să îi împrietenească pe copii cu știința

Proiectul „Baylab” a fost inclus în catalogul „Cele mai responsabile companii din România”, publicat recent de Business MAGAZIN.

Companiile din România preiau frâiele când vine vorba de educație: cum vrea Bayer România să îi împrietenească pe copii cu știința
Companiile din România preiau frâiele când vine vorba de educație: cum vrea Bayer România să îi împrietenească pe copii cu știința · Foto: Business Magazin

Motivație:
Sistemul educațional din România are de înfruntat unul dintre cele mai mari obstacole de până acum: programa școlară încărcată, lipsa resurselor și a oportunităților pe termen lung și abordarea pur teoretică a procesului de învățare au făcut ca rata abandonului școlar la vârste mici și a analfabetismului să fie printre cele mai mari din Uniunea Europeană.

Descrierea proiectului:
Răspunsul Bayer România la fenomenul abandonului școlar a fost un proiect educațional care își propune să îi împrietenească pe elevii cu vârste între 6 și 12 ani cu știința și învățarea în sens larg. Lansat în 2014, Baylab scoate știința din clasicele manuale și săli de clasă și îi invită pe cei mici să descopere lumea înconjurătoare prin joacă și explorare. Totul se realizează în sesiuni de experimente de 60 de minute, susținute de profesori specializați în metoda investigației.
Pe parcursul celor cinci ediții, Baylab a evoluat dintr-un proiect pilot într-un eveniment internațional, desfășurat în cinci orașe din România și în Republica Moldova, vizitat anual de câteva mii de copii.

Rezultate:
În cazul celei mai recente ediții, din 2018, evenimentul s-a desfășurat în București, Iași, Timișoara, Constanța, Cluj-Napoca și Republica Moldova (Chișinău), timp de trei săptămâni. În cadrul acestuia au fost implicate peste 20 de persoane. Au fost organizate sesiuni de 60 de minute, cu experimente științifice realizate de către elevi cu ajutorul profesorilor parteneri, pe baza unor materiale didactice oferite școlilor din orașe participante.

Cifră de afaceri netă în anul 2017
~ 198 mil. euro

Număr de angajați
210

Valoarea investiției
24.000 euro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună