Companiile de logistică vor continua investițiile, dar nu speră la o creștere economică semnificativă
Companiile de logistică vor continua investițiile și în acest an, deși nu se așteaptă la o creștere economică semnificativă în perioada următoare, cererea de astfel de servicii din partea companiilor, atât românești cât și străine, fiind în urcare.
“Nu sperăm ca economia să crească foarte mult și să ajute industria de logistică să crească. Trebuie să te adaptezi la piață, dacă nu, dispari, iar cei care rămân vor crește pentru că vor prelua din afacerile celor care ies de pe piață. Vom continua investițiile și vrem să mai construim 10.000 de metri pătrați la Petrești (județul Dâmbovița, n.r.), o extindere a proiectului de 20.000 de metri pătrați pe care îl avem deja acolo. De asemenea, FM Logistic se pregătește să facă investiții și mai mari în România, care ar totaliza 20.000 de metri pătrați în următorii 5 ani”, a declarat la conferința Transport&Logistics 2015, organizată de Ziarul Financiar, Cătălin Olteanu, directorul general al companiei FM Logistic.
El a declarat pentru MEDIAFAX că într-un scenariu optimist cei 10.000 de metri pătrați de la Petrești vor fi livrați în septembrie-octombrie anul acesta, sau în scenariul pesimist la începutul anului viitor, în funcție de solicitările clienților companiei, firme de retail și de bunuri de larg consum.
De asemenea, FM Logistic are în vedere extinderea parcului pe care îl deține la Timișoara și cumpărarea de teren pentru un proiect în apropierea Bucureștiului, însă nu a dat mai multe detalii.
“Este loc de dezvoltare, dar trebuie să te aliniezi pieței, la cerințele clienților clienților tăi. Dacă aliniezi serviciile tale logistice vei crește, dacă nu cresc alții pe spatele tău. Cred că va exista cerere din partea capitalului autohton. Mă aștept să crească cererea de externalizare de servicii de logistică din zona afacerilor locale, care accesează fonduri de investiții. Fondurile de investiții sunt pragmatice, vor să câștige din investițiile pe care le fac, externalizează foarte multe din serviciile companiilor preluate, le transformă în afaceri corporatiste”, a explicat Olteanu.
Compania deține în prezent depozite logistice în zona Bucureștiului, în Chiajna și Petrești, în Dudeștii Noi, în apropiere de Timișoara și în Cluj și Bacău, unde sunt huburi regionale de distribuție.
La rândul său, Emil Ion, managing director al companiei de logistică, transporturi și comisionare vamală Wim Bosman România a arătat că pentru acest an investițiile pe piața locală se vor ridica la 1-1,2 milioane de euro.
“Compania a investit în ultimii 14 ani în România circa 10 milioane de euro. Vrem să construim în acest an încă 5.000 de metri pătrați în parcul logistic din Ploiești. Avem de asemenea teren în parc pentru dezvoltarea a 40.000-50.000 de metri pătrați de spații logistice. Investițiile pentru acest an se ridică la 1-1,2 milioane de euro pentru dezvoltarea și adaptarea serviciilor existente, în suplimentarea capacității de depozitare, precum și în creșterea flotei”, a explicat reprezentantul companiei, parte a grupului neozeelandez Mainfreight.
El spune că lipsa infrastructurii de transport rutier din România n-ar trebui să fie un impediment pentru dezvoltarea afacerii și că orice barieră trebuie să fie transformată în oportunitate.
“Dezvoltarea afacerilor trebuie să se facă independent de orice proiect a cărei realizare nu o putem controla”, a adăugat Emil Ion.
Și Adriana Pălășan, membru fondator al ARILOG, asociația companiilor de logistică, consideră că piața de logistică se va dezvolta, în special din punct de vedere al dezvoltării de noi proiecte, însă există o problemă din punct de vedere al forței de muncă.
“Vor veni și alte companii pe piață, există trei jucători importanți care vor spații de peste 30.000 de metri pătrați. Proiectele se află în fază de studiu, de analiză. Se vor construi mai multe spații, însă rămâne problema resurselor umane pentru că nu avem școală specializată să învețe profesioniștii”, a spus Pălășan.
Potrivit datelor disponibile, piața de logistică rulează anual peste 3,5 miliarde de euro.