Compania preferată în care a investit Warren Buffett: Un business cu ciocolată care i-a adus un profit de 8000%
A investit în companii - gigant precum Apple, Coca-Cola, Amazon sau Bank of America, însă businessul preferat al lui Warren Buffet a rămas o mică afacere cu ciocolată a unui producător din California: See's Candies.
Buffett și partenerul său de investiții, Charlie Munger, au avut „câștiguri excepționale și un timp minunat”, după cum povestea chiar el într-o scrisoare din 1991 adresată celorlalți acționari.
Probabil că motivul principal al afecțiunii deosebite a lui Buffett pentru companie este profitul uriaș, de 8000%, pe care l-a avut de-a lungul anilor, de la investiția inițială din 1972 – adică peste 160% pe an. De când a fost achiziționat de Buffett, businessul a crescut de la venituri de 30 de milioane de dolari la vânzări de peste 380 de milioane de dolari, având un profit de 80 de milioane de dolari.
„Aproape că am pierdut businessul. Eu am oferit 25 de milioane, proprietarul a cerut 30 de milioane, însă în cele din urmă a cedat. Am riscat, dacă nu ajungeam la o înțelegere cele 2 miliarde ar fi ajuns în buzunarul altcuiva”, povestește magnatul, citat de Markets Insider.