Home Actualitate Compania aeriană Blue Air vrea să meargă...
Actualitate

Compania aeriană Blue Air vrea să meargă anul viitor la bursă pentru a strânge 50-60 de milioane de euro pentru investiții „Aceasta este cifra necesară ca să reluăm creșterea”

Blue Air, cea mai mare companie privată românească de transport aerian, vrea să se împrumute pe bursă prin listarea de obligațiuni de până la 50-60 de milioane de euro, ofertă care ar putea demara în toamna anului viitor. Această etapă ar putea fi urmată de listarea pe bursă, conform informațiilor furnizate de companie.

Compania aeriană Blue Air vrea să meargă anul viitor la bursă pentru a strânge 50-60 de milioane de euro pentru investiții „Aceasta este cifra necesară ca să reluăm creșterea”
Compania aeriană Blue Air vrea să meargă anul viitor la bursă pentru a strânge 50-60 de milioane de euro pentru investiții „Aceasta este cifra necesară ca să reluăm creșterea” · Foto: Business Magazin

Blue Air, cea mai mare companie privată românească de transport aerian, vrea să se împrumute pe bursă prin listarea de obligațiuni de până la 50-60 de milioane de euro, ofertă care ar putea demara în toamna anului viitor. Această etapă ar putea fi urmată de listarea pe bursă, conform informațiilor furnizate de companie.

„Ne-am propus să atragem 50-60 de milioane de euro din emisiunea de obligațiuni. Aceasta este cifra necesară ca să reluăm creșterea și să putem planifica si ajusta capacitatea pentru a deservi destinațiile noi pe care le avem în plan pentru vara anului 2021. Listarea se va face probabil peste încă doi ani. Depinde de cât de mult vom putea accelera creșterea pentru că vrem să ajungem la o dimensiune a businessului și la un nivel de profitabilitate care să fie atractiv pentru investitori”, a spus pentru ZF Oana Petrescu, CEO al Blue Air Aviation, companie controlată de Teodor Cristian Rada  (90%) și grupul german din sectorul de logistică Zeitfracht (10%).

Recent, compania și-a schimbat modul de raportare al rezultatelor financiare și a trecut la raportarea pe standarde IFRS. În anul financiar ce s-a terminat la 30 septembrie 2019,  Blue Air a realizat un profit operațional IFRS de aproximativ 8 mil. euro, ceea  ce reprezintă un rezultat cu 27 mil. euro mai bun față de rezultatul anului financiar 2018, când a înregistrat o pierdere operațională de 19 mil. euro (tot conform IFRS), conform informațiilor furnizate de companie.  Înainte de costurile de restructurare, profitul net al anului financiar 2019 este în jurul a 3-4 milioane de euro,  iar  cu costurile de restructurare ajungem la break-even, a precizat Oana Petrescu. Ca cifră de afaceri, Blue Air a terminat anul financiar 2019 cu o cifră de afaceri de 390 de milioane de euro (fără taxe de pasageri, conform raportării IFRS).

„Pentru anul financiar 2020 ne-am propus să rămânem la un nivel comparativ de venituri si de pasageri, în jur de 4,5 milioane de pasageri, dar cu rezultate financiare mult mai bune care să ne asigure o platformă solida pentru ca din 2021 să reluăm creșterea”, a declarat Oana Petrescu, care a venit la conducerea companiei în luna mai a acestui an. Ea s-a alăturat echipei Blue Air în ianuarie 2018, ca chief financial officer interimar și turnaround manager. Ea are o experiență de 28 de ani în finanțe, IT și management comercial. Anterior, Oana Petrescu a fost partener de audit, risc advisory și consultanțăa la Arthur Andersen, Ernst & Young și Deloitte, precum și vicepreședinte executiv la Banca Comercială Romană – după privatizare.

Ea spune că anul acesta compania a trecut printr-o serie de schimbări, inclusiv renunțarea la unele rute, menite să readucă compania pe profit. În anul calendaristic 2018, Blue Air Aviation a avut o  pierdere netă de 31 mil. euro și o cifră de afaceri de 497 mil. euro după standardele românești de contabilitate.

“Anul acesta principala noastră țintă a fost să revenim la profitabilitate. După trei ani de creștere accelerată compania ajunsese într-o faza în care devenise tot mai greu să asigurăm independența businessului și trebuia să demonstrăm atât partenerilor cât și pasagerilor și colegilor noștri că putem folosi capabilitățile construite (flota, baze, destinații, brand, cota de piata) ca bază pentru un business sustenabil”.

Compania va renunța treptat la avioanele clasice din flotă și așteaptă cele 12 aeronave Boeing 737 – MAX 8 comandate in 2016. După tragedia din Etiopia în care a fost implicat un astfel de model, Administrația Aviației Civile din China a decis ca toate companiile aeriene să suspende efectuarea zborurilor cu modelul Boeing 737- MAX 8, ca măsura de precauție, aici fiind operată una din cele mai mari flote din acest model.

Blue Air are în prezent o flotă formată din 25 de aeronave, iar anul viitor și-a propus să opereze zboruri cu maximum 20 de aeronave- atât pentru a facilita reînnoirea flotei, cât și pentru a stabiliza financiar compania înainte de a relua procesul de creștere.

„Vrem să renunțăm la avioanele de generație mai veche până în iunie anul viitor. Deja în toamna aceasta o să începem un proces de retragere a acestor aeronave treptat astfel că până in iunie anul viitor vom ajunge să zburăm doar cu patru avioane de generație mai veche. (…) Ținta noastra este ca din 2021 sa avem o flotă completa de aeronave de generație nouă. Astfel, planul este ca până la sfârșitul anului viitor să retragem treptat toate avioanele Boeing 737 300, 400 și 500”, a precizat Oana Petrescu.

Blue Air Aviation este fosta companie Blue Air Airline Management Solution, înființată de Teodor Cristian Rada, Marius Puiu, Tudor Constantinescu și Luciana Păunescu. Aceștia au înființat compania cu puțin înainte de a prelua businessul de la omul de afaceri Nelu Iordache. Sub umbrela noilor acționari, Blue Air a urcat pe locul doi în topul celor mai mari companii aeriene prezente pe plan local, depășind compania de stat Tarom ca număr de pasageri. Ulterior, Marius Puiu, Tudor Constantinescu și Luciana Păunescu au ieșit din acționariatul companiei.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună