Comisia juridică a Senatului are la dispoziție trei zile pentru elaborarea raportului în cazul Șova
Vicepreședintele Senatului Cristian Dumitrescu a declarat, luni, după ședința Biroului Permanent, că cererea privind încuviințarea reținerii și arestării senatorului Dan Șova a fost trimisă la Comisia juridică, aceasta având la dispoziție trei zile, potrivit Regulamentului, să întocmească raport.
Potrivit lui Dumitrescu, dosarul care îl privește pe Dan Șova a fost trimis de conducerea Senatului la Comisia juridică, care se va întruni marți pentru a începe dezbaterea.
Potrivit Regulamentului Senatului, în cazul solicitării privind încuviințarea reținerii și arestării preventive, Comisia juridică are termen trei zile pentru a elabora raportul, iar plenul Senatului are termen cinci zile pentru a da un vot în urma avizului Comisie juridice.
Astfel, este de așteptat ca la Biroul Permanent de săptămâna viitoare să se stabilească, în baza raportului Comisie juridice, data la care se va desfășura votul în plen.
Procurorul șef al DNA a trimis procurorului general al Parchetului instanței supreme referatul pentru sesizarea Parlamentului, ca acesta să încuviințeze reținerea și arestarea preventivă a senatorului PSD Dan Șova, pentru trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu.