Home Actualitate Comisia Europeană acordă României un aju...
Actualitate

Comisia Europeană acordă României un ajutor de 8,5 milioane de euro în urma inundațiilor din 2014

Comisia Europeană a acordat României ajutoare în valoare de 8,5 milioane de euro, în urma inundațiilor din 2014, când au fost afectate infrastructurile de transport, apă, energie și comunicații, precum și locuințe și ferme, potrivit unui comunicat CE.

Cele 8,5 milioane de euro vizează acoperirea parțială a costurilor aferente operațiunilor de urgență de reabilitare în urma inundațiilor, precizează Comisia Europeană.

Aceste ajutoare vor contribui îndeosebi la refacerea unor infrastructuri și servicii vitale, vor rambursa costul operațiunilor de urgență și de salvare și vor acoperi o parte din costurile aferente curățării regiunilor sinistrate.

În mai 2014, România a fost afectată de inundații la scară largă care au adus daune infrastructurilor de transport, apă, energie și comunicații, precum și locuințelor și fermelor. Inundațiile au afectat 30 din cele 42 de județe ale României, determinând evacuarea localnicilor și provocând pierderi majore în diferite sectoare ale economiei. Mulți fermieri și-au pierdut culturile de pe terenurile cultivate, animalele lor fiind înecate, iar drumurile forestiere de acces au fost distruse de ruperea unor baraje. Mai multe școli, spitale, clădiri publice și bunuri culturale au fost inundate.

Tot în cursul anului trecut, în iulie și august, precipitațiile abundente, inundațiile și alunecările de teren au afectat peste 126.000 de locuitori din cinci județe ale regiunii Sud-Vest Oltenia. Peste 2.300 de locuințe, 20 de școli, 9 grădinițe și 11 biserici au suferit daune, s-au rupt diguri și baraje și au fost afectate drumuri, poduri, stații de epurare a apelor și sisteme de canalizare. De asemenea, mulți fermieri au suferit pierderi uriașe de producție, potrivit cererii de ajutor transmisă de București Comisiei.

Totodată, CE a acordat 56 de milioane de euro Italiei, ca urmare a faptului că, în octombrie și noiembrie 2014, cinci regiuni italiene s-au confruntat cu evenimente meteorologice nefavorabile repetate, cu ploi abundente care au dus la inundații, torente noroioase și alunecări de teren.

În februarie 2015, autoritățile italiene au solicitat ajutoare financiare din Fondul de solidaritate, raportul lor prezentând în detaliu efectele devastării, în special în Liguria, unde râurile au ieșit din albii, podurile și străzile au fost inundate, iar sectorul economic și sectoarele de producție au suferit daune masive în multe orașe, mici și mari, precum Genova. În total, numărul victimelor catastrofei s-a ridicat la 11, iar 3.000 de persoane au trebuit evacuate.

Și Bulgaria va primi ajutoare în valoare de 1,98 milioane de euro după ce regiunea Severozapaden – una dintre cele mai puțin dezvoltate regiuni ale UE – a suferit foarte mult din cauza inundațiilor din vara anului 2014. Potrivit raportului inclus în cererea de ajutor, au fost inundate 700 de locuințe și clădiri publice, precum și șosele principale și ferme, iar peste 800 de persoane au fost evacuate. Infrastructurile pentru energie, apă și transport, precum și clădiri publice, bunuri din patrimoniul cultural și arii naturale protejate au suferit daune grave.

Ajutoarele au fost acordate din Fondul de solidaritate al Uniunii Europene.

“Fondul de solidaritate al UE este unul dintre cele mai puternice simboluri ale solidarității noastre în vremuri de restriște. În multe cazuri, ajutoarele financiare propuse prin decizia de azi (joi – n.r.) vor ajuta la refacerea unora dintre cele mai puțin dezvoltate regiuni ale Europei, demonstrând, totodată, solidaritatea Uniunii Europene cu cele 130 000 de persoane afectate care trebuie să facă față consecințelor unor inundații devastatoare”, a declarat comisarul european pentru Politică Regională, Corina Crețu, citată în comunicat.

Alocarea anuală totală disponibilă pentru Fondul de solidaritate în 2015 este de 541,2 milioane de euro. Prin adăugarea restului alocării din anul precedent, cuantumul total disponibil în Fondul de solidaritate în 2015 se ridică la peste 895 de milioane de euro.

Contribuția financiară a fondului este calculată pe baza daunelor directe totale rezultate în urma unei catastrofe. Aceste ajutoare pot fi utilizate doar pentru operațiuni de urgență și de recuperare esențiale.

Fondul a fost instituit pentru a sprijini statele membre și țările candidate prin oferirea de ajutoare financiare în urma unor catastrofe naturale majore.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună