Comisia Europeană a amenințat din nou Franța cu sancțiuni după afirmațiile ministrului de interne francez despre romi
Franța a fost amenințată din nou cu sancțiuni, miercuri, de către Comisia Europeană (CE), în urma afirmațiilor ministrului socialist de Interne Manuel Valls despre imposibilitatea inserției acestora și expulzarea inevitabilă a celor mai mulți dintre ei.
“Majoritatea (romilor) trebuie să fie condusă la frontieră”, a insistat miercuri Manuel Valls pentru grupul de radio-televiziune RMC/BFMTV. “Este iluzoriu să ne gândim că vom soluționa această problemă doar prin inserție” socială, declarase deja ministrul francez marți, evocând “moduri de viață (ale romilor) extrem de diferite de ale noastre (francezilor) și care se află, evident, în confruntare”.
“În România, dar și în Bulgaria într-o mai mică măsură, trebuie să aibă loc proiectele de inserție”, a subliniat el miercuri.
Într-o reacție, CE a amintit că romii, cetățeni europeni, au dreptul să circule liber în toate statele membre ale Uniunii Europene (UE).
“Dacă aceste principii înscrise în Tratatate nu sunt respectate, Comisia va utiliza toate mijloacele pe care le are la dispoziție”, a avertizat Olivier Bailly, un purtător de cuvânt al CE, răspunzând unei întrebări despre eventuale sancțiuni
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro