Home›Actualitate›Codrin Ștefănescu: Nu s-a discutat în pa...
Actualitate
Codrin Ștefănescu: Nu s-a discutat în partid desființarea Primăriei Capitalei. Firea aberează/ Viceprimar: A cheltuit 2 miliarde de euro fără să lase nimic. Aș putea fi "sectorian"
Secretarul general-adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că nu s-a discutat în partid desființarea Primăriei Municipiului București printr-o ordonanță de urgență, fiind o aberație a edilului Capitalei.
Codrin Ștefănescu: Nu s-a discutat în partid desființarea Primăriei Capitalei. Firea aberează/ Viceprimar: A cheltuit 2 miliarde de euro fără să lase nimic. Aș putea fi "sectorian" · Foto: Business Magazin
„Nu s-a discutat niciodată în partid așa ceva, nu există o astfel de idee, fiind o aberație. Pe scurt – interviul doamnei Gabriela Firea nu merită niciun comentariu”, a declarat secretarul general-adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, pentru MEDIAFAX.
Viceprimarul Sectorului 2 al Capitalei, Dan Cristian Popescu, a criticat-o, duminică, pe Gabriela Firea pentru afirmațiile potrivit cărora Liviu Dragnea ar vrea să desființeze Bucureștiul, precizând că edilul a cheltuit 2 miliarde de euro fără a realiza nimic și că a fi “sectorian” ar fi o soluție.
“Ținând cont de faptul că doamna primar general a cheltuit 2 miliarde de euro, în 2 ani, fără să lase nimic concret în urmă, ar putea fi o soluție să fiu “sectorian 2”😃!”, a transmis, pe Facebook, viceprimarul PNL al Sectorului 2 al Capitalei, Dan Cristian Popescu.
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat, sâmbătă seară, că liderul PSD Liviu Dragnea a anunțat într-o ședință cu primarii de sectoare că vrea o ordonanță de urgență prin care cele șase sectoare ale Bucureștiului să devină orașe, iar Primăria Capitalei să aibă doar un rol decorativ.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro