CNA menține sancțiunea de suspendare a postului Realitatea TV, după ce un membru al consiliului a cerut reanalizarea
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a menținut, în ședința de joi, sancțiunea de suspendare cu 10 minute a emisiei obișnuite a Realitatea TV, dată marți, pentru modul în care postul de televiziune a relatat evenimentele din timpul mitingului diasporei din 10 august 2018.
Consiliul Național al Audiovizualului a discutat, în ședința de joi, o notă semnată de Alexandru Kocsis-Cristea, membru CNA, prin care s-a solicitat reanalizarea sancțiunii acordate postului Realitatea TV marți.
Alexandru Kocsis a explicat faptul că a vizionat imaginile din emisiunea Realitatea TV, dar nu a putut să voteze, nefiind prezent la ședința de marți. Între argumentele cererii sale s-a numărat și cel potrivit căruia faptele analizate sunt vechi de șase luni și că, în acest interval, nu au mai avut loc evenimente violente despre care să se poată spune că ar fi generate de instigările de care este acuzat postul de televiziune.
Membrul CNA Monica Gubernat a precizat că “deciziile de sancționare nu constituie cenzură” și că “motivul principal de critică la adresa CNA este acela că nu luăm măsuri”.
Prezent la discuții, deputatul PNL Pavel Popescu a solicitat dreptul de a interveni, dar i-a fost refuzat. “Am încercat să deschid un dialog”, a spus deputatul.
“Puteți să ne chemați la Parlament și vom răspunde în fața dumneavoastră”, a spus Monica Gubernat.
Discuția a continuat, deputatul insistând să i se permită să vorbească. Cu toate că unii dintre membrii Consiliului au repetat că nu există un cadru legal prin care cineva care nu reprezintă niciuna dintre părțile implicate să ia cuvântul, CNA a supus la vot cererea deputatului și aceasta a fost respinsă.
“Eu de două zile primesc amenințări cu moartea pentru că aș fi închis Realitatea TV”, a spus Radu Herjeu. “Cu noi, aici, de față a mințit că nu i-am dat voie să vorbească, așa că am supus la vot solicitarea domnului deputat”, a mai spus acesta.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro