CNA a interzis difuzarea la TV a imaginilor de la locul unor tragedii- sinucideri, crime si mutilari
CNA a decis, marti, sa interzica difuzarea pe posturile de televiziune a imaginilor de la locul tragediilor - sinucideri, crime si mutilari -, dar si a imaginilor care arata suferinta familiilor victimelor.
In mod concret, Consiliul
National al Audiovizualului (CNA) a decis, in sedinta de marti, sa
completeze articolul 17 din Codul de reglementare al continutului
audiovizual, care prevede ca “In intervalul orar 6.00 – 22.00 nu
pot fi difuzate programe, altele decat productiile audiovizuale de
fictiune, care contin descrieri ori reconstituiri ale unor
omucideri/sinucideri, mutilari/automutilari sau tehnici criminale
ori practici oculte”.
In plus, CNA a decis sa adauge un alineat nou la acest articol,
prin care posturile de televiziune nu mai pot difuza imagini de la
locul tragediilor precum sinuciderile, crimele si mutilarile, dar
nici imagini prin care este prezentata suferinta familiilor
victimelor.
“CNA a completat Codul audiovizual in sensul interzicerii difuzarii de imagini de la locul tragediei, atunci cand e vorba de sinucideri, crime si mutilari. De asemenea, nu se vor difuza imagini care arata suferinta familiilor victimelor. In acest fel protejam demnitatea si imaginea victimei si a familiei, mai ales atunci cand este vorba de un copil sau de un adolescent”, a declarat Rasvan Popescu, presedintele CNA, dupa votul Consiliului.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro