Home Actualitate Clienții cu rată medie la bancă de 500-6...
Actualitate

Clienții cu rată medie la bancă de 500-600 de franci plătesc cu cel puțin 300 de lei mai mult după aprecierea francului

Românii care au credite imobiliare în franci elvețieni vor plăti la bancă mai mult cu 300-350 de lei pe lună, la o rată medie de 500-600 de franci, dacă este luat în calcul cursul anunțat joi de BNR, de 4,3287 lei/franc, care a urcat cu 15,7% și a atins un maxim istoric.

Față de miercuri, paritatea pentru francul elvețian anunțată de BNR a urcat cu 58,72 de bani, de la 3,7415 lei/franc.

În același timp, euro a trecut de pragul de 4,5 lei, iar dolarul american a atins un maxim istoric (3,851 lei). Precedentul maxim pentru moneda elvețiană a fost înregistrat în urmă cu aproape trei ani și jumătate, pe 11 august 2011, când francul a fost cotat la 4,0898 lei.

Debitorii care au contractat de la bănci împrumuturi în franci elvețieni ar fi plătit pentru o rată medie de 500-600 de franci între aproape 1900 și 2.250 lei pe lună, valori calculate la cursul de miercuri anunțat de BNR.

În schimb, după creșterea bruscă înregistrată joi de, pentru aceeași rată suma de plată urcă la 2.200 – 2.600 de lei, astfel că de la o zi la alta au o datorie suplimentară de 300-350 de lei.

Decizia Băncii Naționale a Elveției de a nu mai păstra plafonul minim de 1,2 franci pe euro a avut ca efect aprecierea monedei elvețiene cu până la 41% pe piețele externe.

După anunțarea cursurilor valutare de către BNR, cotațiile la casele de schimb ale băncilor se situau între 4,40 lei/franc la Credit Europe Bank și 5,0550 lei/franc la Leumi Bank.

Cele mai mari trei bănci din sistem afișau un curs de 4,5700 lei/franc (BCR), 4,4080 lei/franc (BRD) și 4,700 lei/franc (Banca Transilvania).

Bancpost avea afișată o cotație de 5,000 lei/franc după ora 13.00, CEC Bank de 4,700 lei/franc, Volksbank de 4,5880 lei/franc, ING – 4,4606 lei/franc, Intesa Sanpaolo Bank – 4,4570 lei/franc.

Dintre băncile care mai au portofolii de credite în franci elvețieni, Raiffeisen Bank avea un curs de 4,4050 lei/franc, iar OTP Bank de 4,4251 lei/franc.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună