Home Actualitate Claudiu Niculescu, audiat la DIICOT Cluj...
Actualitate

Claudiu Niculescu, audiat la DIICOT Cluj în dosarul transferurilor de fotbaliști de la "U" Cluj

Fostul jucător și antrenor al "U" Cluj Claudiu Niculescu este audiat, joi, la DIICOT Cluj, în calitate de martor, în dosarul privind prejudicierea clubului de fotbal "U" Cluj cu 11 milioane de euro prin transferul unor jucători.

Claudiu Niculescu, audiat la DIICOT Cluj în dosarul transferurilor de fotbaliști de la "U" Cluj
Claudiu Niculescu, audiat la DIICOT Cluj în dosarul transferurilor de fotbaliști de la "U" Cluj · Foto: Business Magazin

Claudiu Niculescu, fost jucător și fost antrenor al “U” Cluj, în prezent antrenor al FC Bihor din Liga a II-a, a fost citat în calitate de martor în dosarul privind prejudicierea clubului de fotbal “U” Cluj cu 11 milioane de euro prin transferul unor jucători de la acest club la Petrolul Ploiești.

La ora transmiterii acestei știri, Niculescu este audiat de procurori.

Conform unor surse din rândul anchetatorilor, în perioada următoare urmează să fie audiați fotbaliști de la Petrolul Ploiești.

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) informa că, în perioada mai-septembrie 2012, persoane din cadrul SC Fotbal Club Universitatea Cluj SA au acționat în scopul obținerii unor beneficii financiare substanțiale prin transferarea, cu titlu gratuit, a 15 jucători de fotbal către SC Fotbal Club Petrolul SA.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună