Home Actualitate Circulație îngreunată între Piața Unirii...
Actualitate

Circulație îngreunată între Piața Unirii și Piața Victoriei, din cauza unei avarii la semafoare

Circulația se desfășoară îngreunat între Piața Unirii și Piața Victoriei din Capitală, din cauza nefuncționării semafoarelor, ca urmare a unei avarii la fibra optică, a declarat marți purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere, Andrei Codău.

Potrivit lui Andrei Codău, semafoarele între Piața Unirii și Piața Victoriei nu mai funcționează corelat în urma avariei.

Codău a precizat că, în mod normal, semafoarele funcționează în funcție de fluxul de mașini, însă acestea au fost afectate din cauza avariei la fibra optică, fapt care îngreunează circulația.

Din acest motiv, până la remedierea problemei, toți polițiștii rutieri aflați de serviciu pe teren au fost trimiși în zonă pentru a dirija circulația, a mai spus purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună