Circa 75% din medicii SJ Buzău au semnat pentru demisia în bloc, caz în care spitalul s-ar închide
Circa 75 la sută dintre medicii Spitalului Județean Buzău au semnat pentru a-și da demisia în bloc, nemulțumiți de nesoluționarea unor revendicări precum creșteri salariale și asigurarea de condiții bune pentru pacienți, iar conducerea unității spune că în acest caz spitalul s-ar închide.
Potrivit președintelui Sindicatului Independent al Medicilor Buzău, Victor Ioniță, circa 75 la sută dintre medicii de la Spitalul Județean Buzău au semnat pentru demisia în bloc, nemulțumiți că revendincările lor, între care creșteri salariale mai mari, condiții bune pentru pacienți, alocarea a cel puțin 7 la sută din PIB pentru Sănătate, plata corectă a orelor de gardă, nu au fost soluționate.
“Sindicatul a analizat situația în care ne aflăm, faptul că veniturile ne sunt insuficiente la nivelul societății, că fiecare medic trebuie să mai aibă unu, două joburi pentru a-și putea asigura traiul, faptul că majorările de 25 la sută anunțate de la 1 octombrie sunt insuficiente, sunt perdea de fum care ascund realitatea. De foarte multă vreme suntem singurii care protejăm interesele cetățenilor, dacă cerem condiții mai bune în spitale, cerem pentru pacienți, faptul că suntem din ce în ce mai puțini – nu vorbesc de centre universitare, deși și ele au lipsă de personal -, migrația generată de veniturile mici, dar și de îndemnurile politicienilor ca medicii cărora nu le convine ceva să plece. Toate astea ne-au adus aici. E o lipsă de respect pentru anii noștri de pregătire, pentru pacienți, nu se mai poate continua așa, mai jos statul nu ne poate împinge. Vrem să recurgem la un protest care să fie perceput acut de guvernanți, ar putea fi grevă generală sau demisia in bloc, pentru care au optat circa 75 la sută din medicii Spitalului Județean”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, dr. Victor Ioniță.
El a adăugat că Spitalul Județean Buzău are 93 de medici, iar, dacă și-ar da demisia și 10 la sută din ei, unitatea ar fi pe punctul de a fi închisă. În cazul în care 75 la sută din medici și-ar da demisia, spitalul va fi în mod cert închis, a spus Ioniță.
El a afirmat că nu se știe deocamdată ce formă de protest va fi, dacă va fi grevă generală sau demisie în bloc, această decizie urmând a fi luată într-o întrunire a sindicatului.
“Sunt unii care încearcă să ne culpabilizeze și să arunce repercusiunile asupra unui gest ca demisia în bloc în spatele nostru, dar noi suntem singurii care apărăm interesul pacienților. Cei care ne-au adus în această stare nu suntem noi, ci sistemul de asigurări, ministerul, Guvernul, la nivel local Casa de Asigurări, care nu e o prietenă a spitalului, așa cum e în alte județe, unde responsabilii caselor de asigurări se luptă să atragă fonduri. Nu am înștiințat oficial spitalul, vom face o listă cu revendicări punctuale, după care în două săptămâni va fi o adunare generală pentru validarea acestei liste, vom vedea atunci ce facem, dacă optăm pentru demisia în bloc”, a spus președintele Sindicatului Medicilor din Buzău.
La rândul său, directorul medical al Spitalului Județean Buzău, Stanciu Paraschiv, a spus că, dacă toți medicii care au semnat pentru demisia în bloc vor recurge în final la acest gest, unitatea medicală va fi închisă.
“Demisia în bloc a medicilor din unitate este o opțiune a Sindicatului Medicilor. Problema direcției e să avem totuși un dialog cu sindicatul, să explicăm că la momentul actual creșterea de 25 la sută a salariilor e un efort deosebit pe care unitatea trebuie să-l facă. La acest moment, și creșterea de 25 la sută este un efort deosebit. Dacă își vor da demisia, spitalul se va închide, nu se pune problema să funcționeze la cota de avarie pentru că nu va fi posibil”, a declarat, joi, directorul medical al Spitalului Județean Buzău, Stanciu Paraschiv.
Directorul spitalului, economistul Claudiu Damian, a declarat, la rândul său, că nu este de acord cu intenția cadrelor medicale superioare de a-și da demisia în bloc.
“Eu nu sunt de acord cu această măsură radicală, vor suferi pacienții și tot Buzăul. Este o formă radicală, dacă își vor da demisia, trebuie să iau act în 20 de zile lucrătoare, apoi vor înceta contractele de muncă și atunci, dacă se ajunge la această formă, spitalul va trebui închis, nu putem funcționa fără medici”, a spus Damian.
Sursa citată a adăugat că, până în prezent, sindicaliștii nu au prezentat conducerii un act oficial privind intenția de a demisiona în bloc, prezicând că a avut discuții cu liderul sindical căruia i-a transmis să se “gândească bine” la oportunitatea demisiei în bloc a medicilor.