Cioloș: Vâlcov și Dragnea spun „puneți companiile în Fondul Suveran, să le distribuim noi unde vrem”
Președintele PLUS Dacian Cioloș a declarat, duminică la Constanța, că PSD vrea să politizeze companiile de stat prin înființarea Fondului Suveran de Investiții, iar soluția ar fi un management corporatist. Liderul USR Dan Barna a spus că social-democrații încearcă, prin Fond, să fure banii publici.
„După povestea aceea cu Mariu Chicoș Rostogan care aduna de la elevii din internat bani și spunea «puneți aici ca să nu vi fure alții». Cam așa este și cu asta «hai, puneți companiile acestea românești pe care le-am politizat atât cât am putut. Hai să le punem aici în Fondul acesta Suveran ca să nu le ia alții. Să putem să le distribuim noi unde vrem». Cam aceasta este abordarea domnilor Vâlcov și Dragnea cu acest Fond Suveran”, a afirmat Dacian Cioloș, într-o conferință de presă susținută duminică la Constanța.
Liderul PLUS s-a referit și la Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, care este vizată de politica economică a PSD, precizând că dorește un management corporatist la aceste companii.
„Noi am vrut un management corporatist, adică unul profesionist, la Portul Constanța și în altă parte. Acesta este punctul de plecare a oricărui proiect în care vrei să pui în valoare companiile românești unde statul are acțiuni. Să te asiguri că aceste companii au un management competent și că încep să realizeze profit. Apoi să te asiguri că acel profit este reinvestit ca să dezvolți aceste companii și să le crești valoarea. Din momentul în care le-ai crescut valoarea, poți să gândești o strategie despre cum faci ca acest capital al statului să contribuie la dezvoltarea României. Dar nu să le politizezi întâi și după aia să le pui într-un Fond, să le ascunzi de fapt de orice abordare transparentă a modului în care ele funcționează și să decizi în ce direcție duci aceste companii”, a explicat Cioloș.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro