Home Actualitate Cine sunt noii proprietari ai brandurilo...
Actualitate

Cine sunt noii proprietari ai brandurilor de lacuri și vopsele Savana și AplaLux

Compania olandeză producătoare de vopsele Akzo Nobel, care a cumpărat producătorul local de profil Fabryo Corporation de la fondul de investiții Oresa Ventures, îl are printre acționari pe Paul Singer – cel care se afă în spatele fondului american de investiții Elliott, care controlează pe piața românească Fondul Proprietatea prin intermediul Manchester Securities și Beresford Energy Corp.

Cine sunt noii proprietari ai brandurilor de lacuri și vopsele Savana și AplaLux
Cine sunt noii proprietari ai brandurilor de lacuri și vopsele Savana și AplaLux · Foto: Business Magazin

Alături de Paul Singer, din acționariatul Akzo Nobel, fac parte BlackRock, cel mai mare manager de active din lume, Norges Bank – parte din Banca Centrală a Norvegiei, și băncile americane Goldman Sachs și JP Morgan, potrivit informațiilor de pe site-ul bursei de la Amsterdam, unde este listată compania. Akzo Nobel are o capitalizare de 19 miliarde de euro.

Astăzi a fost tranzacția prin care Akzo Nobel, prezent cu activități de distribuție pe piața din România, a cumpărat producătorul Fabryo Corporation de la fondul de investiții suedez Oresa Ventures. Akzo Nobel nu avea producție în România, iar cifra de afaceri din vânzarea de vopsele din import a fost anul trecut de 10 mil. euro.
Fabryo produce vopsele sub brandurile Savana și AplaLux și are cinci linii de producție în total – polistiren extrudat, tencuieli decorative, mortare și adezivi, vopsele pe bază de apă și vopsele pe bază de solvent. Prin această tranzacție, Akzo Nobel devine proprietar peste toate activele Fabryo.

„Tranzacția include două facilități de producție și șase centre de distribuție pentru vopsele decorative, adezivi și mortare, inclusiv una dintre cele mai mari fabrici de vopsele decorative din regiune, cu posibilități de expansiune. Businessul (Fabryo – n. red.) a generat venituri de aproximativ 45 de milioane de euro în 2017”, se arată în comunicatul transmis de Akzo Nobel.

Businessul Fabryo, operat prin intermediul societății Fabryo-Atlas Corporation, deține o platformă de producție de vopsele, mortare și adezivi în Popești-Leordeni și o alta de produse termoizolatoare în Tunari, județul Ilfov.

Cititi mai multe pe www.zf.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună