Cine sunt femeile care salvează lumea. Ele sunt personajele cheie care coordonează lupta cu COVID-19

Răspândirea noului coronavirus la nivel global a transformat această epidemie în pandemie, iar șocurile economice generate de înghețarea activității în cele mai multe sectoare transformă încetinirea economică în ceea ce vom cunoaște în viitor drept Criza COVID-19. Ce este diferit acum față de orice altă criză? Structurile de conducere care trebuie să salveze economiile globale sunt conduse astăzi de unele dintre cele mai puternice femei pe care le-a văzut istoria.

Christine Lagarde este șefa Băncii Centrale Europene, ceea ce înseamnă că toată zona euro se bazează pe susținerea ei în timp de criză. Lagarde a răspuns până acum cu un plan masiv de achiziție de active în valoare de 750 miliarde euro – prin care se angajează să cumpere atât titluri de stat, cât și datorie corporate.

Ursula von der Leyen este femeia care trebuie să țină Uniunea Europeană unită în aceste momente, întrucât cel mai afectate țări, precum Italia, Franța și Spania, îi cer să deblocheze sute de miliarde de euro pentru a salva economia aflată în fața crizei. Până acum, ea a activat o serie de mecanisme de câteva zeci de miliarde de euro, prin care ajută statele membre și businessurile mici din acestea.

Cancelarul Angela Merkel este deja la a treia criză – după criza financiară și criza creditului – dar de data aceasta strategia nemțească e diferită: austeritatea din ultimii șapte ani este aruncată pe fereastră, iar Germania pregătește un pachet de 350 miliarde euro, adică 10% din PIB, pentru a ajuta economia și businessurile, – care are chiar și o componentă de 50 miliarde euro care ajută artiștii și liber-profesioniștii.

Kristalina Georgieva a scos la bătaie tot arsenalul Fondului Monetar Internațional și a anunțat că mobilizează întreaga capacitate de creditare de 1.000 miliarde dolari pentru a ajuta țările aflate în criză. Cu FMI ca ultimă variantă pentru mulți, Georgieva este pregătită să își folosească experiența dobândită în lucrul cu crizele umanitare pentru a o trece și pe aceasta – care este acum de natură globală.

Cu euro în mână

Născută în 1956, Christine Lagarde este un politician francez, avocat de profesie, care a preluat conducerea Băncii Centrale Europene (BCE) la data de 1 noiembrie 2019.

Ea a devenit astfel prima femeie care ocupă această poziție, însă este doar una dintre pozițiile de rang înalt în care Lagarde a făcut pionierat. În 2007, Christine Lagarde a devenit prima femeia care a ocupat funcția de ministru de finanțe în Franța, timp de patru ani, până în 2011.
Plecarea ei de la conducerea ministerului de finanțe al Franței a fost urmată de un traseu istoric, întrucât ea a devenit prima femeie care a condus Fondul Monetar Internațional (FMI) – la șefia căruia a stat până în 2019, când a preluat conducerea BCE.
Însă fiecare pas din traseul ei a fost marcat de nuanțele pionieratului. După ce și-a terminat studiile la prestigioasa școală de fete Holton-Arms din Bethesda, Maryland, Lagarde a studiat dreptul la Universitatea din Paris, unde a fost și lector după absolvire, înainte de a se specializa în dreptul muncii.
În 1981, Lagarde se alătură firmei de avocatură Baker & McKenzie în Paris, unde a devenit partener în 1987, pentru ca mai apoi să fie prima femeie din comitetul executiv al firmei, în perioada 1995-1999.
Ea a fost votată președinte al comitetului executiv al casei de avocatură pentru prima dată în 1999 și s-a mutat în Chicago, schimbând strategia firmei spre una în care avocatul merge spre client, ceea ce a adus profituri record la acel moment, potrivit biografiei din Encyclopaedia Britannica.
După ce făcut parte în 2003
dintr-un grup de lucru interguvernamental SUA-Polonia ale cărui eforturi au dus la un contract de 3,5 miliarde dolari, Lagarde a primit în 2004 cea mai mare recunoaștere a statului francez, fiind decorată cu Legiunea de Onoare de către președintele Jacques Chirac, care a descris-o drept un model de urmat – în ceea ce anumiți critici din Franța au considerat a fi un conflict de interese.
Lagarde s-a întors în Franța în iunie 2005 pentru a face parte din cabinetul premierului Dominique de Villepin, ca ministru al comerțului, înainte de a fi pentru o scurtă perioadă în fruntea ministerului pentru agricultură și pescuit în 2007. Ca ministru al comerțului a avut o politică îndreptată spre încurajarea investițiilor străine, cât și spre identificarea unor noi piețe internaționale pentru produsele francezilor.
În iunie 2007, Lagarde a fost desemnată ministru de finanțe de președintele Nicolas Sarkozy și a devenit prima femeie din țările G8 care a deținut o poziție cu atât de multă influență.
În iunie 2011 a preluat funcția de președinte al FMI în mijlocul crizei datoriilor din Grecia, după demisia lui Dominique Strauss-Kahn, unde a pus în aplicare o serie de măsuri care au fost considerate controversate atunci, dar s-au dovedit eficiente în următorii ani. Astfel, Lagarde a fost votată în 2016 pentru al doilea mandat la șefia FMI, unde a rămas până în noiembrie 2019. În mijlocul uneia dintre cele mai mari crize financiare pe care le-a cunoscut lumea modernă, Christine Lagarde conduce instituția responsabilă de stabilitatea euro – o misiune importantă și dificilă, întrucât ea a fost deja criticată inițial pentru că nu a luat măsuri mai stricte.
Însă ea a pus la lucru un program de achiziție de datorie – atât titluri de stat, cât și datorii corporate – în valoare totală de 750 miliarde euro.
Criza este departe de a fi rezolvată și pentru a-i putea pune capăt va fi nevoie de mutări curajoase, nervi tari și de câteva „premiere” – specific pentru Lagarde.

Luptătoarea pentru Europa Unită

Ursula von der Leyen, născută în 1958 în Bruxelles, Belgia, a fost prima femeie din politica germană numită la conducerea Ministerului Apărării.
Von der Leyen a ocupat această funcție în perioada 2013-2019, înainte de a fi aleasă drept prima femeie care să devină președinte al Comisiei Europene – corpul executiv al Uniunii Europene.
Născută Ursula Albrecht, ea este fiica politicianului german Ernst Albrecht, care a fost șeful de cabinet al Comisiei Comunității Economice Europene – una dintre cele trei organizații regionale care au format Uniunea Europeană de astăzi.
În ceea ce privește studiile, Von der Leyen are o colecție surprinzătoare de diplome și aptitudini, care s-ar putea dovedi extrem de utile în actuala criză cu care se confruntă omenirea.
Ea a studiat economie la universitățile din Gottingen și Munster, precum și la London School of Economics, însă de la aceasta din urmă nu a absolvit. În schimb, ea s-a înscris la Facultatea de Medicină din Hanovra, pe care a absolvit-o în 1987.
Ursula von der Leyen a lucrat într-o  clinică de ginecologie timp de patru ani, până în 1992, timp în care a obținut un doctorat în medicină.
Între 1992 și 1996 a trăit în Statele Unite cu soțul ei, Heiko von der Leyen, care studia la Universitatea din Stanford. După ce s-a întors în Germania, a fost membru al departamentului de epidemiologie, medicină socială și cercetare medicală al Facultății de Medicină din Hanovra. Von der Leyen, care a intrat în partidul german Uniunea Creștin-Democrată (CDU) în 1990, s-a implicat în mediul politic din Saxonia Inferioară în 1996 – statul federal în care tatăl său a guvernat în perioada 1976-1990.
Ea a ocupat o serie de funcții la nivel local și la federal, înainte de a fi aleasă în 2004 în comitetul de conducere al CDU. În 2005, ea a fost numită ministru pentru familie, cetățeni seniori și femei în primul cabinet condus de cancelarul Angela Merkel.
Printre măsurile luate de Von der Leyen pentru a combate natalitatea redusă este inclus și concediul maternal plătit, pe care ea l-a implementat în Germania, alături de alte beneficii substanțiale pentru cei care aleg să aibă copii.  În 2009, Ursula von der Leyen a fost aleasă membră a parlamentului german – Bundestag – și a devenit ministru al muncii și afacerilor sociale, funcție pe care a păstrat-o pe timpul crizei financiare. La finalul anului 2019, ea a fost numită vicepreședinte al CDU.
În 2013 mulți o vedeau deja pe Von der Leyen drept o potențială succesoare pentru Angela Merkel. Ea a devenit prima femeie care conduce Ministerul Apărării, o funcție din care a încercat să reformeze armata federală. Cu toate aceastea, ea s-a confruntat cu o serie de probleme internaționale precum anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia în 2014. Un an mai târziu s-a confruntat cu criza refugiaților care au ajuns în Europa și cereau azil Germaniei. Ea a fost printre vocile care au încercat să explice maselor că este greșit să consideri refugiații teroriști, însă poziția ei a fost criticată dur după atacurile teroriste din Paris, în 2015, și Bruxelles, în 2016.
În octombrie 2018, când CDU a mai pierdut o parte din putere la alegerile regionale, Merkel a anunțat că nu va candida pentru un nou mandat la șefia partidului. Von der Leyen a respins ideea de a intra în cursa pentru conducerea CDU – funcție care a ajuns mai târziu la protejata Angelei Merkel, Annegret Kramp-Karrenbauer.
În conjunctura politică a anului 2019, liderii Consiliului European căutau un înlocuitor pentru Jean-Claude Juncker, dar faptul că structura Parlamentului European s-a schimbat după alegerile europarlamentare i-a pus pe liderii europeni în fața unei situații dificile: o variantă care să mulțumească și partidele de centru-dreapta, și pe cele de centru-dreapta și care să obțină susținerea câtorva dintre verzi, liberali și eurosceptici pentru a câștiga confirmarea.
 Deși era văzută ca o persoană din afara Bruxelles-ului, Ursula von der Leyen a fost confirmată cu 383 din 747 de voturi la conducerea Comisiei Europene, întrucât avea nevoie de
374 de voturi – ceea ce arată că votul a fost la limită. La data de 1 decembrie, ea a devenit prima femeie numită președinte al Comisiei Europene. Astăzi, când lumea se confruntă cu pandemia de COVID-19, cumulul de aptitudini dobândit de Ursula von der Leyen pare mai util ca niciodată, în special într-un moment în care globalizarea este pusă în pericol, iar colții naționaliști amenință visul european.

Responsabila cu răspunsuri în vreme de criză
Kristalina Ivanova Georgieva-Kinova, născută în 1963, este economist de origine bulgară și a devenit în octombrie 2019 prima șefă a Fondului Monetar Internațional (FMI) care provine din Europa Centrală și de Est.
Georgieva a studiat economia la Universitatea Națională de Economie din Sofia, unde a obținut și un doctorat în științe economice.  
Începând cu anul 1977 și până în 1993, Kristalina Georgieva a fost profesor asociat la Universitatea de Economie. În tot acest timp, ea a ținut cursuri ca profesor invitat atât la London School of Economics, cât și la vestitul Massachusetts Institute of Technology (MIT). Până acum, ea a scris peste 100 de lucrări academice și a fost autoarea unui manual de microeconomie.
Din 1993 și până în 2010 ea a ocupat mai multe poziții în Banca Mondială, începând cu cea de economist de mediu pentru Europa și Asia Centrală. De la această poziție a avansat în cadrul Băncii Mondiale până când a ajuns directorul Departamentului de Mediu. Din acest rol ea supraveghea circa 60% din operațiunile de creditare ale grupului.
Din 2004 și până în 2007, Georgieva a fost directorul Băncii Mondiale pentru Federația Rusă. Când s-a întors în Washington a fost numită în 2008 în poziția de vicepreședinte și secretar corporate în 2008. Din acest rol ea a operat ca un liant între managementul Băncii Mondiale, boardul director și țările care sunt acționari.
 În 2010, Georgieva a fost chemată de Jose Manuel Barroso, președintele Comisiei Europene de atunci, să devină comisarul pentru cooperare internațională, ajutoare umanitare și răspuns în caz de criză.
Ea a lucrat în numele Uniunii Europene în cazul mai multor dezastre din ultimul deceniu, începând de la cutremurul din Haiti din 2010 și până la cutremurul din Chile și inundațiile din Pakistan. Tot ea a fost comisarul care a ajutat România la inundațiile din 2010.
În 2014, când Jean-Claude Juncker a devenit președintele Comisiei Europene, acesta a numit-o pe Kristalina Georgieva în funcția de vicepreședinte al Comisiei Europene, responsabiă cu bugetul și resursele umane. Astfel, în funcția pe care a ocupat-o până în 2016, Georgieva a gestionat un buget de 161 miliarde euro și 33.000 de angajați.
În 2017, Kristalina Georgieva a ocupat poziția de CEO al Băncii Mondiale până în 2019, iar pentru o perioadă de trei luni în acest interval a fost și președinte interimar al Grupului Băncii Mondiale.
A părăsit Banca Mondială în 2019, când a devenit a doua femeie din istorie care conduce FMI, după Christine Lagarde, care a plecat să conducă BCE.
În criza COVID-19 Georgieva a scos „armele” pe masă. FMI a anunțat că va mobiliza întreaga capacitate de creditare de 1.000 miliarde dolari pentru a ajuta economiile lumii să treacă peste șocurile generate de răspândirea virusului.

Măsuri de la cea mai mare economie europeană

Născută în 1954 cu numele Angela Dorothea Kasner, puternicul politician german Angela Merkel a devenit în 2005 prima femeie numită în funcția de cancelar al Germaniei din istorie.

După ce și-a obținut diploma în fizică de la Universitatea din Leipzig (atunci Universitatea Karl Marx), a lucrat în cadrul Academiei de Științe din Berlinul de Est. În 1982, Merkel și soțul ei pe care îl cunoscuse în 1977, Ulrich Merkel, au divorțat, însă ea și-a păstrat numele pe care îl poartă și astăzi. În 1986, Angelei Merkel i-a fost acordat un doctorat pentru teza ei în chimie cuantică.
După căderea Zidului Berlinului din 1989, Merkel s-a alăturat noului partid democrat fondat în Germania și în februarie 1990 a devenit purtător de cuvânt al partidului.
În aceeași lună, partidul democrat nou fondat a intrat în coaliția conservatoare Alianța pentru Germania – formată din Uniunea Creștin-Socială (CSU) și Uniunea Creștin-Democrată (CDU). În august 1990, Angela Merkel se înscrie în CDU. În primele alegeri electorale de după reunificare, care au avut loc în decembrie 1990, Merkel a câștigat un loc în camera inferioară a Parlamentului.
În 1991, cancelarul german Helmut Kohl a numit-o pe Merkel ministru pentru femei și tineret. Când Lothar de Maiziere a demisionat din funcția de vicepreședinte al CDU, a deschis calea pentru alegerea Angelei Merkel în locul său.
După alegerile din 1994, Merkel a devenit ministru al mediului și a prezidat prima Conferință Climatică a Națiunilor Unite în Berlin, în primăvara anului 1995. În septembrie 1998 CDU a ieșit de la putere și a fost înlocuit de Partidul Social Democrat din Germania (SPD). În aprilie 2000 Merkel a devenit prima femeie din istorie care a ajuns la conducerea partidului CDU, precum și prima persoană care nu aparține credinței catolice și ocupă acastă funcție în partid. În 2002, alianța CDU-CSU a pierdut alegerile, iar Merkel a devenit liderul opoziției.
Pe măsură ce susținerea națiunii pentru SPD a scăzut, cancelarul Schröder a organizat alegeri anticipate în septembrie 2005, iar alianța CDU-CSU a câștigat la diferență de un procent. Atât coaliția, cât și SPD voiau să facă parte din guvern, ceea ce a dus la unul dintre cele mai importante compromisuri din politica germană – cu Angela Merkel drept cancelar.
Mandatul ei a fost reînnoit în septembrie 2009, întrucât SPD a pierdut foarte mult teren și a ieșit din coaliția de guvernare. Acest al doilea mandat al Angelei Merkel a fost marcat de criza din zona euro și de măsurile de austeritate impuse atunci pentru a trece de această criză.
 După alegerile federale din 2013, Merkel s-a văzut nevoită să încheie o nouă alianță cu SPD, pentru a nu fi nevoită să conducă țara cu Partidul Verzilor – un partid care se îndepărtează mult de centrul politic. În data de 17 decembrie a acelui an, ea a devenit pentru a treia oară consecutiv cancelarul Germaniei. Deși ultimii ani au fost mai tumultuoși, Merkel a reușit să obțină al patrulea mandat la conducerea Germaniei după alegerile din 2017. Astăzi, când lumea se scufundă într-una dintre cele mai dure crize economice din cauza efectelor generate de pandemia de COVID-19, Merkel și liderii politici din Germania trebuie să vină cu un răspuns puternic în fața populației și a businessurilor.
Una dintre cele mai îndrăznețe mutări în acest sens a fost anunțarea finalului politicilor de austeritate, întrucât Comisia Europeană a dat liber la deficite, iar Germania vrea să arunce 350 miliarde euro, echivalentul a 10% din PIB, în lupta cu criza.