Home Actualitate Cine sunt cele opt fonduri de investiții...
Actualitate

Cine sunt cele opt fonduri de investiții care au luat 175 mil. euro din banii din PNRR? Banii ar urma să fie investiți în România în IMM-uri, proiecte de infrastructură sau transfer de tehnologie

Opt fonduri de private equity și venture capital prezente local au accesat deja 175 mil euro, adică aproape jumă­tate din totalul de 400 mil. euro alocați din PNRR – programul de relansare a economiei conceput de UE după pandemie.

Opt fonduri de private equity și venture capital prezente local au accesat deja 175 mil euro, adică aproape jumă­tate din totalul de 400 mil. euro alocați din PNRR –  programul de relansare a economiei conceput de UE după pandemie. 

Mozaik Investments, Innova/7, Booster Capital, GapMinder II, Morphosis Capital II, Early Game Ventures II, BoldMind și AMC V (fond al ACP) sunt cei opt beneficiari. Două nume sunt noi, iar șase sunt deja active în piață. Unii actori deja au și investit o parte din sumă. E vorba de ACP Group, care din fondul AMC V a cumpărat o participație în rețeaua de clinici Medicales, Morphosis Capital, care a ridicat al doilea fond, iar prima investiție a fost realizată în școala privată Mark Twain, și de Innova Capital.

Dincolo de Innova și ACP, care sunt actori regionali, toate celelalte fonduri sunt nume autohtone. Mai mult, apar două inițiative noi, este vorba de Booster Capital (fond cofondat de Șerban Roman, fostul șef al Enterprise Investors pe plan local) și de BoldMind (cu echipa condusă de investitorul român Dragoș Roșca).

Dragoș Roșca a fost acționar în companii precum OptiBLU (business vândut către fondul Innova Capital) și a condus fondul†Gemisa†Investments.

Banii accesați din PNRR ar urma să fie investiți în România, în IMM-uri, proiecte de infrastructură sau transfer de tehnologie.

Bugetul de 400 mil. euro din PNRR poate fi o gură importantă de oxigen pentru piața de M&A care începe să simtă efectele scumpirii banilor ca urmare a inflației.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună