Cine sunt „ăștia”: Povestea tinerei românce care concepe reclame pentru cele mai mari companii din Europa

Sandra Bold a studiat arhitectura și arta, iar când a venit vorba de carieră a înclinat din nou spre creație, doar că de data aceasta a ales o altă ramură a frumosului. A ales publicitatea. Văzuse o serie de reclame la televizor și și-a spus că e ușor să ajungă să fie chiar ea creierul creativ din spatele clipurilor publicitare ce fac înconjurul lumii. Și cum socoteala de acasă se potrivește cu cea din târg, după mai puțin de un deceniu în industrie, ea e astăzi digital creative director pentru Publicis Italia.

Cum se numesc oamenii cu multe idei? Creativi. Cam așa se pot rezuma jobul și cariera executivului român.

„Era o zi de ianuarie când am închis laptopul după ce mă uitasem la un spot pe Best Ads on TV și am zis OK, destul cu uitatul, vreau să fac și eu asta”, își amintește Sandra Bold, care de opt luni locuiește în capitala modei Milano, unde lucrează pentru gigantul din lumea advertisingului Publicis. Nu știa exact cu ce se mănâncă publicitatea la început sau ce ar urma să facă, dar voia să încerce. Și a făcut-o.
Visa să realizeze „ceva spot Heineken sau Nike de țâșpe milioane de euro pe care credeam că o să-l fac doar pentru că aplic la primul internship. Nu înțelegeam ce e exact publicitatea, mai ales în România lui 2012.”

Ce știa încă de atunci era că vrea să facă doar „chestii mișto”. Iar clipurile publicitare care transformau o marcă într-un brand și care ajungeau să treacă testul timpului și granițele convenționalului se încadrau în tipare. Dacă se poate vorbi de tipare într-o industrie care tocmai asta încearcă să evite.

„Cumva, cu naivitatea aceea de început, am ajuns la un prim internship și apoi la un job, alterior la MRM//McCann, care a fost primul moment marcant al carierei și unde am cunoscut și o serie de oameni care m-au ajutat să ajung unde sunt astăzi.” Primul job în advertising pentru Sandra Bold a fost acela de copywriter pentru agenția Mercury360. După un an și jumătate a păstrat poziția, dar a schimbat compania cu Saatchi&Saatchi. În vara lui 2013 ajunge la McCann Erickson România. După patru luni în poziția de copywriter este promovată ca șeful departamentului de profil.

„Toate acestea m-au condus către Publicis Londra și apoi Milano, alt moment cheie al carierei.” În Londra a ajuns ca senior creative în vara lui 2017, iar în toamna anului trecut trenul carierei sale a făcut o nouă oprire, în Milano.

„Am plecat (din țară – n.red.) în iulie 2017, într-o sâmbătă. Din punctul meu de vedere, cu mintea de atunci, consideram că era cam târzie decizia.” Avea 29 de ani și se gândea de mult să ia drumul străinătății. Întârziase deja prea mult față de planul carierei pe care și-l trasase singură.

„De ce? Pentru că nu voiam să fiu warmduscher.” Warmduscher, explică tot ea, e un concept pe care îl folosesc nemții pentru oamenii care nu ies din zona de confort.

„Sunt acei oameni cărora le place să facă duș cu apă caldă, nici prea fierbinte, nici prea rece. Mereu am crezut că doar dacă ies din zona de confort pot să cresc mai mult.” Și s-a dovedit că a avut dreptate. Ce presupune jobul ei actual?
“Momentan fac cam tot ce am făcut și până acum.” În principiu, stă la un birou și încearcă să vină cu idei. De preferat, bune. „În același timp coordonez echipe care trebuie să facă asta. (Să vină cu idei bune – n.red.).” Printre clienții Publicis Italia se numără giganți din domenii diferite precum Coca-Cola, Diesel, Heineken, Garnier sau Renault, potrivit site-ului propriu.

De altfel, una dintre cele mai recente campanii ale brandului de modă Diesel, cunoscută după sloganul „Be a Follower”, poartă semnătura Publicis. „Singurul lucru constant în zilele mele (de muncă – n.red.) este numărul de cafele pe care le beau – vreo 4-5. Și ar mai fi faptul că dacă plec de la birou pe lumină este sărbătoare. În rest, nu știu dacă aș putea să descriu o zi și să fie la fel ca cealaltă.” A plecat din țară acum circa doi ani și recunoaște că nu prea are în plan să se întoarcă. Nu acum cel puțin. Și dacă ar face-o nu și-a pus încă problema în ce context sau ce circumstanțe, dacă vrea să fie antreprenor, executiv sau, de ce nu, investitor. Ultima dată a fost acasă la început de aprilie.

„Slavă cerului, au apărut tot mai multe cafenele cu cafea minunată (de specialitate – n.red.) și bistrouri, și locuri gen MARe (Muzeul de Artă Recentă) care te fac să vezi jumătătea deznămolită a Capitalei.” În ultimii ani, pe scena Bucureștiului au apărut câteva zeci de localuri noi, croite după chipul și asemănarea celor din Berlin sau din țările nordice, aproape toate fiind inițiative antreprenoriale, proiecte ale unor tineri care vor să pună Capitala pe harta cool a lumii. Același tip de cool pe care Sandra Bold și l-a dorit încă de la început pentru propria-i carieră. De altfel, când compară situația din România cu cea din Italia, mai exact când compară Milano cu Bucureștiul, ea spune că există plusuri și minusuri. Depinde din ce unghi privești lucrurile.

Când vine vorba de trafic, balanța înclină în favoarea Italiei, deși Sandra Bold afirmă că nu e cel mai bun judecător al situației dat fiind că merge mai mult pe jos și cu metroul. Cafeaua, la ea acasă în Italia, i se pare bună per ansamblu, dar îi e tare dor de cea de specialitate din România. Iar dacă vorbim de scena culturală, Milano câștigă. Din nou. La întrebarea de ce îi e cel mai dor din România, ea răspunde rapid. „De ai mei, de prieteni, de salată de vinete, de ștrudel și de cremșnit făcut de mama, de seri în Control.

De glume proaste pe care doar în limba română le înțelegi, de cartușe cu cerneală neagră pentru stilouri.” E serioasă treaba cu cerneala, confirmă ea. „L-am pus pe tata să-mi aducă din țară.”
La polul opus, cel mai puțin dor îi e de situația politică deoarece se revarsă pe moralul populației. „Țin minte că eram cu o constantă stare de nevroză în România, încă o zi, încă o lege discutabilă, încă o veste proastă, încă o șmecherie (…).” Dacă ar fi să aleagă trei lucuri pe care să le îmbunătățească în România, ar începe cu sistemul educațional, ar continua cu spitalele și sistemul sanitar și ar conchide cu mediul politic. „De unde pleacă totul.”