Cine este tânăra de 34 de ani care a devenit una dintre cele mai bogate femei din America.Are mai mulți bani decât Beyoncé sau Taylor Swift
Katrina Lake visa să devină medic, dar a renunțat la asta pentru o afacere care o face mai bogată decât Beyoncé sau Taylor Swift
Katrina Lake, 34 de ani, este fondatoarea Stitch Fix și a devenit una dintre cele mai bogate femei din SUA care și-a făcut averea singură, potrivit Business Insider
Katrina Lake a realizat Stitch Fix, serviciu de shopping online, pornind de la eșecul unei idei de startup. În prezent, potrivit Forbes, Lake deține 16,6% din acțiunile companiei, care s-a listat la bursă în urmă cu o lună, ceea ce îi aduce o avere de aproape 500 de milioane de dolari, devenind astfel una dintre cele mai tinere și bogate femei din SUA. Cele două cântărețe menționate mai sus au averi impresionante: Swift (280 de milioane de dolari) și Beyonce (350 milioane de dolari).
Doar Taylor Swift, 27 de ani, este mai tânără decât Katrina Lake în topul realizat de Forbes.
Cum a ajuns Lake la această avere?
A intrat la Stanford, cu intenția de a deveni doctor, dar a devenit fascinată de economie. Așa că după absolvire s-a alăturat unei firme de venture capital, sperând să se alăture unui startup care urma să fie finanțat de companie. “Nu am găsit o echipă potrivită pentru mine, dar am întâlnit peste 100 de antreprenori și mi-am dat seama că toți erau la fel de necalificați ca și mine. Așa că dacă voiam să devin acest retailer al viitorului puteam să încep singură”, a declarat Lake.
A decis să meargă la Harvard Business School apoi ia venit ideea pentru Stitch Fix, un serviciu de fashion personalizat, după ce o altă idee de retail a eșuat. Ea spune că nu a fost ușor și ca a avut și noroc, iar azi Lake conduce o companie ce valorează miliarde de dolari.
Ea a menționat pentru Entrepreneur.com care sunt cele trei cărți care au influențat-o cel mai mult:
1. It’s Not about the Coffee: Leadership Principles from a Life at Starbucks de Howard Behar
2. carte de gătit Six Seasons: A New Way with Vegetables de Joshua McFadden
3. The Evolution of Beauty: How Darwin’s Forgotten Theory of Mate Choice Shapes the Animal World – and Us de Richard O. Prum