Home Actualitate Cine este femeia care conduce în România...
Actualitate

Cine este femeia care conduce în România singura companie din lume care a dat statului înapoi banii luați în perioada pandemiei

„Viziunea noastră este de a crea o viață de zi cu zi mai bună pentru și mai mulți oameni, inclusiv pentru angajații noștri. Timpul petrecut de ei alături de familie e extrem de important, de aceea am introdus mai multe…

Cine este femeia care conduce în România singura companie din lume care a dat statului înapoi banii luați în perioada pandemiei
Cine este femeia care conduce în România singura companie din lume care a dat statului înapoi banii luați în perioada pandemiei · Foto: Business Magazin

„Viziunea noastră este de a crea o viață de zi cu zi mai bună pentru și mai mulți oameni, inclusiv pentru angajații noștri. Timpul petrecut de ei alături de familie e extrem de important, de aceea am introdus mai multe beneficii pentru a-i ajuta să atingă un echilibru între activitatea de la locul de muncă și viața personală”, a spus CEO-ul IKEA South East Europe în răspunsurile acordate pentru realizarea profilului său din anuarul dedicat celor mai puternice femei din business lansat de Business MAGAZIN.

Sara del Fabbro conduce din 2019 operațiunile retailerului suedez de mobilier și decorațiuni IKEA în România, Serbia, Slovenia, Croația și Ucraina, după ce anterior a lucrat alți 20 de ani la subsidiara locală a IKEA din Italia. Acolo a trecut prin toate rolurile, de la lucrător comercial și administrator, până la șef de magazin și director adjunct de retail. Se mândrește că a reușit să obțină în România o reprezentare egală în companie între femei și bărbați.

Scoate în față următoarele rezultate: 51,58% din forța de muncă totală înseamnă femei, 50,3% din funcțiile de conducere sunt ocupate de femei, iar salariile primite de femei și bărbați pentru același nivel de muncă sunt egale. Pentru 2020, una dintre prioritățile mandatului ei este extinderea IKEA pe două piețe noi: Slovenia și Ucraina. Spune că angajații sunt mai eficienți și mai fericiți la locul de muncă dacă au un echilibru dintre viața personală și cea profesională. E unul dintre secretele prin care angajații își dezvoltă competențele necesare pentru a le oferi clienților o experiență cât mai frumoasă la cumpărături. Sara del Fabbro e inspirată în tot ceea ce face de o zicere a fondatorului companiei, Ingvar Kamprad: „Fericirea nu este să-ți atingi scopul. Fericirea e să fii în drum spre obiectiv. Este destinul nostru minunat să fim doar la începutul drumului”.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună