Home Actualitate Cine a condus România? La 10 ani de la a...
Actualitate

Cine a condus România? La 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România are trei regiuni în topul celor mai sărace 15 zone din Europa

Nord-Est, Oltenia și Muntenia se află în topul celor mai sărace 15 regiuni de dezvoltare din punctul de vedere al valorii PIB per capita în 2015, arată datele publicate ieri de Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene, scrie Ziarul Financiar.

Cine a condus România? La 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România are trei regiuni în topul celor mai sărace 15 zone din Europa
Cine a condus România? La 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România are trei regiuni în topul celor mai sărace 15 zone din Europa · Foto: Business Magazin

Astfel, în regiunea Nord- Est (care cuprinde județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui) valoarea PIB per capita a fost de 4.900 de euro în 2015 în prețuri curente și de 9.900 de euro calculată la paritatea puterii de cumpărare (PPS – metodă prin care se calculează o rată de schimb alternativă între monedele a două țări, pentru a compara nivelul de dezvoltare), față de media UE de 28.900 de euro (în PPS). Astfel, regiunea Moldovei a avut un PIB per capita în PPS de numai 34% din media UE.

Regiunea Olteniei, care are un PIB per capita de 11.600 de euro în PPS, este la numai 40% din media UE a acestui indicator. De asemenea, Muntenia, cu un PIB per capita de 13.700 de euro (în PPS), este la 47% din media regiunilor din UE.

„Decalajele se recuperează gradual la nivel național, iar față de acum 10 ani ne-am apropiat cumva cu peste 10% de media UE, dar această dezvoltare este influențată de zonele mult mai dinamice din interiorul țării, cum este regiunea București- Ilfov. Restul ține de probleme legate de probleme precum asigurare a unei dezvoltări mai armonioase la nivelul țării în ansamblu sau  de unele deficite de competitivitate ale unor regiuni“, a spus Bogdan Murgescu, istoric al economiei și profesor la Facultatea de Istorie a Universității din București.

El a adăugat că „înapoierea relativă“ a unor părți ale țării este mult mai veche, din perioada interbelică, a existat și în perioada comunismului și s-a perpetuat până în prezent.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună